Se pare că revenirea la acțiunea plasată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și la gameplay-ul clasic de tip „boots on the ground” au fost de bun augur pentru Call of Duty: WWII. Astfel, cel mai recent joc al seriei Call of Duty a avut un debut de invidiat, înregistrând vânzări de nu mai puțin de 500 de milioane de dolari americani în cursul primului weekend de disponibilitate pe piață.
Conform declarațiilor celor de la Activision, Call of Duty: WWII a beneficiat de vânzări duble (în primul său weekend pe piață) față de aceeași perioadă din viața jocului precedent al seriei: Call of Duty: Infinite Warfare. Mai mult, în cursul celor trei zile de la sfârșitul săptămânii trecute, Call of Duty: WWII a doborât un nou record, devenind cel mai bine vândut joc în regim digital de pe consola PlayStation 4 (conform numărului de unități comercializate prin intermediul platformei PlayStation Store). Nu în ultimul rând, în această perioadă, jocul celor de Sledgehammer Games a înregistrat și cel mai mare număr de jucători conectați online din istoria seriei, atât pe consolele de generație actuală, cât și pe PC.
Per total, pentru o imagine mai bună a succesului înregistrat de Call of Duty: WWII, Activision a declarat că noul joc a depășit, în weekend-ul său de debut, încasările realizate în perioada similară de filmele Thor: Ragnarok și Wonder Woman luate împreună.
Iar când vine vorba despre piața locală, în primele sale trei zile pe rafturi, Call of Duty: WWII a înregistrat cele mai ridicate vânzări dintre toate titlurile din istoria recentă a seriei Call of Duty, detronând precedentul deținător al acestui record: Call of Duty Black Ops 3. În România, în jur de 50% dintre vânzarile jocului au fost pentru versiunea de PlayStation 4, aproximativ 12-13% pentru cea de Xbox One, procentajul rămas fiind atribuit ediției pentru PC.
Call of Duty: WWII este disponibil acum în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER