Campionatul European de Project CARS pentru piloții virtuali de pe PS4
Bandai Namco Entertainment și Slightly Mad Studios au anunțat deschiderea înregistrărilor pentru campionatul ESL Project CARS Multi-Class European Championship, concurs organizat și desfășurat pe console Sony PlayStation 4.
Începând cu 22 ianuarie, ESL Project CARS Multi-Class European Championship își propune să reunească într-o singură competiție cei mai buni jucatori de Project CARS de pe PlayStation 4. Organizați în două clase, Pro și Challenger, jucătorii vor trebui să se folosească de toate abilitățile pentru a ocupa cel mai înalt loc de pe podium, existând un singur câștigător în fiecare rundă.
Eforturile nu vor fi însă în zadar: în cadrul Pro Class, concurenții se vor întrece pentru premii totale în valoare de 2500€. Marea finală se va disputa între cei mai buni opt concurenți din clasa Pro și cei mai buni șase piloți din clasa Challenger. La sfârșitul primului sezon se va anunța campionul european.
Înscrierile se pot face prin intermediul ESL Project CARS Multi-Class European Championship hub din cadrul ESL Play.
Project CARS este disponibil acum, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.