Activision și studioul Vicarious Visions au dezvăluit noi secvențe de gameplay din versiunea remasterizată a jocului Crash Bandicoot 2: Cortex Strike Back (din nivelul Sewer Or Later), ce va inclusă în colecția Crash Bandicoot N. Sane Trilogy, a cărei apariție este programată pentru această vară.
Jocurile incluse în Crash Bandicoot N. Sane Trilogy – Crash Bandicoot, Crash Bandicoot 2: Cortex Strikes Back și Crash Bandicoot: Warped – au fost recreate de la zero de către studioul Vicarious Visions, fiind adăugate noi animații, medii de joc, iluminare îmbunătățită, precum și secvențe cinematice complet refăcute. Coloana sonoră a fost de asemenea remasterizată, fiind înregistrate dialoguri noi pentru personajele cheie din cele trei jocuri.
Utilizatorii de PlayStation 4 Pro se vor putea bucura de grafică 4K (N. Hanced Fur-K, după cum o numesc umoristic producătorii), iar, pe partea de gameplay, Crash Bandicoot N. Sane Trilogy va oferi suport complet pentru stick-urile analogice, un sistem de salvări și checkpoint-uri unificat, precum și niveluri bonus și time trial-uri suplimentare.
Crash Bandicoot N. Sane Trilogy va fi lansat pe 30 iunie 2017 pentru PlayStation 4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER