Dark Souls: Prepare to Die Edition – cerințe de sistem

Luna august se apropie cu pași repezi și, odată cu ea, și versiunea de PC a foarte lăudatului RPG Dark Souls. Botezată Dark Souls: Prepare to Die Edition. Ediția de PC jocului va oferi conținut suplimentar față de variantele de console (noi niveluri, noi boși, un nou sistem de matchmaking online, armuri și echipament suplimentare etc.).

Mai mult, Dark Souls: Prepare to Die Edition și-a primit propria pagină pe Steam (de unde, cel mai probabil, va putea fi pre-comandat în curând), aceasta listând cerințele de sistem ale jocului. Un lucru interesant este necesitatea deținerii/folosirii unui microfon pentru a accesa componenta multiplayer a jocului (mențiune eliminată din pagina de Steam, însă încă prezentă în listarea de pe GameStop).

Cerințe de sistem
o OS: Windows XP , Windows Vista, Windows 7 sau mai nou
o Procesor: 2.6 GHz Dual-Core
o Memorie RAM: 1 GB (XP), 2GB (Vista/7)
o Hard Disk: 4 GB
o Placă Video: 512 MB RAM, ATI Radeon 4850 sau mai bună, NVIDIA GeForce 8800 GT sau mai bună
o DirectX®: 9.0c
o Placă de sunet: compatibilă Direct Sound

Dark Souls: Prepare to Die Edition va fi lansat pe 24 august 2012, pentru PC. Conținutul adițional va fi oferit ulterior și utilizatorilor de console printr-un viitor pachet DLC.

Publicat: 22 06. 2012, 14:09
Actualizat: 22 06. 2012, 14:10