Demon’s Souls a apărut prin 2009, apoi a venit Dark Souls… oriunde numai pe PC nu. După multe urlete, cereri, proteste și petiții, ediția de PC ne vizitează în toată splendoarea sa asasină. Și avertismentul din titlu nu e acolo degeaba: pregătește-te să mori. Mult. Din greu. De 10 ori în 15 minute. Și, la fel, pregătește-te să te întorci de 11 ori și să reușești până la urmă pentru că Dark Souls are un talent bizar de a provoca.
Evident, povestea medievală te pune într-o lume în afara spațiului si timpului, populată de monștri aproape de neimaginat și de câțiva alți supraviețuitori cu care poți să te înțelegi sau să-i omori, jocului nu-i pasă. Depinde ce vrei tu, dacă mai vreo fărâmă de umanitate în tine, așa descărnat și roșu.
Nici 10 minute n-au trecut și deja mori; Dark Souls nu dă doi bani pe ideea de tutorial, deși primele momente joacă rol de așa ceva. Dar când dai peste un gardian monstruos de vreo 10 ori mai mare ca tine… îți cam cauți rapid pantalonii maro și o iei la goană spre ușa din capătul opus al sălii. Ajungi să te bucuri enorm când spargi capul unui zombie cu o măciucă, dar și când reușești să scapi de un șobolan crescut cu resturi radioactive numai ca să dai peste o haită de lupi nehaliți.
În mod cert, jucătorii care se așteaptă să aibă parte de o portare simplistă, trei lovituri și un zâmbet pot de pe acum să facă stânga împrejur. În Dark Souls fiecare armă are stilul ei de luptă și de fiecare dată trebuie să te adaptezi, să înveți cum se omoară fiecare monstru, cum să nu te arunci cu capul înainte, să lași inamicii să se lupte între ei dacă e cazul sau să-i atragi în colțuri unde spatele îți e în siguranță.
În afară de portarea integrală, versiunea de PC are avantajul de a include trei zone noi, unde cei care ajung atât de departe vor avea ce omorî – Royal Woods, asemănătoare cu o altă zonă, Darkroot Garden; Oolacile Township te pune să escaladezi turnuri infinite, în timp ce Chasm of the Abyss este exact pustiul periculos pe care îl sugerează numele său.
Suprinzător, Dark Souls are și o componentă online, unde jucătorii își pot lăsa mesaje scrie pe jos, acestea apărând aleatoriu în joc. Avertismentele sau pur și simplu glumele pot să-ți ridice părul pe spinare de-a binelea, în timp ce multiplayer-ul clasic te pune față în față cu fantome. De fapt ceilalți jucători, hotărâți să te omoare sau să te ajute, în funcție de scopurile fiecăruia…
Controller. Gamepad. Fără un asemenea obiect, nu o să rezistați nici jumătate de oră. Dacă jocul în sine este extraordinar, dificil până la frustrare și în același timp provocator, controlul este oribil. Camera se blochează și se aruncă în toate direcțiile, indicațiile de pe ecran rămân pentru controller chiar dacă nu ai așa ceva, iar tastele, deși mapate, au refuzat să funcționeze în vreun fel cu excepția celor de mișcare și a atacurilor. Nu e tocmai plăcut să te trezești că nu poți nici măcar accesa inventarul sau să închizi jocul pe o cale normală. Cu un controller însă, ești într-o altă lume, unde trigger-ele progresive fac din învârtirea unei săbii un spectacol care șterge cu buretele toate momentele în care ai murit (din vina ta, că nu ești Rambo cu mitraliera, ci doar un amărât de om – sau alte rase, nu contează).
E greu să ai o coerență când vine vorba de Dark Souls – începe puțin ca Lord of Rings, continuă fioros și se termină pe măsură, dar jucătorii fără răbdare și abilități îl vor arunca imediat la coș. Nu e corect, e un joc care nu trebuie să moară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER