Primul titlu al seriei Darksiders a fost una dintre cele mai plăcute suprize ale anului trecut. Lansat la începutul lui 2010 pentru consolele PlayStation 3 și Xbox 360 și în toamna pentru PC, Darksiders este opera celor de la Vigil Games și a artistului Joe Madureira, fost membru al echipei de la Marvel Comics, unde s-a implicat în realizarea seriei Uncanny X-Men.
Jocul spunea povestea lui War, unul dintre cei patru călăreți ai Apocalipsei, păcălit de forțele întunecate cu scopul de a da startul sfârșitului lumii pentru omenire. În încercarea de a-și dovedi nevinovăția, War trece prin foc și sabie atât îngeri cât și diavoli, într-o aventură neașteptat de reușită. Jocul a vândut în jur de două milioane de exemplare (conform VGChartz), destul pentru ca publisherul THQ să ofere undă verde unei continuări.
Astfel, Darksiders II a fost anunțat înainte de E3 prin intermediul revistei GameInformer, de această dată eroul principal al jocului fiind Death, un alt cavaler al Apocalipsei ce încearcă să-și ajute „colegul de breaslă”. Jocul, ce va folosi același Unreal Engine 3 care a stat și la baza primului titlu al seriei, a fost una dintre vedetele conferinței de presă Nintendo de la E3 2011, unde s-a anunțat vestea că Darksiders II va fi lansat în 2012 și pentru noua consolă Nintendo Wii U, pe lângă obișnuitele ediții de PC, Xbox 360 și PlayStation 3.
În continuare puteți viziona o versiune extinsă a trailerului prin intermediul căruia a fost anunțat Darksiders II, iar mai jos pot fi admirate primele capturi de ecran din joc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER