Daylight a primit dată de lansare
Zombie Studios a confirmat data la care va fi lansat noul lor joc Daylight. Astfel, survival horror-ul va vedea lumina zilei pe 8 aprilie 2014, pe PC și PlayStation 4.
Cu această ocazie, Zombie Studios a anunțat și câteva noutăți legate de Daylight: jocul va oferi suport pentru display-urile 3D, atât pe PC, cât și pe PS4, prin intermediul tehnologiei RealD 3D (care se regăsește și în unele cinematografe); de asemenea, cei care urmăresc un stream de Daylight pe Twitch vor putea interacționa cu cel care joacă prin introducerea unor cuvinte cheie (spre exemplu, „meow” va declansa în joc un sunet asemănător miorlăitului unei pisici); nu în ultimul rând, au fost dezvăluite două noi secțiuni ale jocului: The Prison și The Forest, fiecare cu propriile metode de a induce frica.
Daylight este unul dintre primele titluri ce folosește noul motor grafic Unreal Engine 4, acest pas înainte permițându-le celor de la Zombie să ofere o aventură diferită de fiecare dată când este pornit jocul, prin intermediul conținutului generat procedural. Alte elemente distinctive al jocului sunt personajul central feminin, precum și telefonul mobil, ce poate fi folosit drept lanternă, mijloc de orientare, dar care va detecta și fenomenele paranormale din mediul înconjurător.
Daylight va fi disponibil pentru PC și PlayStation 4, la prețul de 14,99$/14,99€/11,99£.