Colegii de la GameInformer au publicat două noi materiale video dedicate jocului Days Gone, prezentând atât secvențe de gameplay noi, cât și un interviu extins cu echipa producătoare, în care sunt oferite detalii suplimentare despre conceptele care au stat în spatele acestei aventuri open world de la Bend Studios. De asemenea, în galeria atașată puteți admira cele mai noi imagini din Days Gone.
Days Gone este un joc action/adventure open world. Acțiunea are loc la doi ani de la o pandemie globală care a ucis majoritatea populației, transformând milioane de supraviețuitori în ceea ce producătorii numesc Freakers, creaturi fără gândire proprie, care se deplasează, acționează și se hrănesc în grupuri mari.
Personajul principal din Days Gone este Deacon St. John, un membru al găștii de motocicliști Drifters, un vânător de recompense care preferă să-și asume numeroase riscuri în detrimentul vieții relativ liniștite oferite de taberele în care trăiesc ultimii oameni neafectați de boală.
Days Gone este așteptat în prima parte a anului 2019, în exclusivitate pentru PlayStation 4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER