Days Gone – prima oră de gameplay
Colegii de la GameInformer continuă seria de materiale dedicate jocului Days Gone: de această dată avem parte de prima oră de gameplay din titlul celor de la Bend Studio, comentată de John Garvin, directorul de creație al jocului, și de Jeff Ross, regizorul Days Gone. Secvențele pe care le puteți urmări în clipul de mai jos au fost capturate dintr-o versiune preliminară a jocului (alpha), numeroase îmbunătățiri urmând să fie făcute până la apariția pe piață a lui Days Gone, programată pentru începutul anului viitor.
Days Gone este un joc action/adventure open world. Acțiunea are loc la doi ani de la o pandemie globală care a ucis majoritatea populației, transformând milioane de supraviețuitori în ceea ce producătorii numesc Freakers, creaturi fără gândire proprie, care se deplasează, acționează și se hrănesc în grupuri mari.
Personajul principal din Days Gone este Deacon St. John, un membru al găștii de motocicliști Drifters, un vânător de recompense care preferă să-și asume numeroase riscuri în detrimentul vieții relativ liniștite oferite de taberele în care trăiesc ultimii oameni neafectați de boală.
Days Gone este așteptat în prima parte a anului 2019, în exclusivitate pentru PlayStation 4.