Studioul Bungie, împreună cu colegii de la IGN, prezintă, prin intermediul clipului de mai jos, o parte dintre activitățile pe care jucătorii le vor putea aborda în Destiny 2. Pe lângă Story, Strikes, Adventures, Public Events și Lost Sectors vor mai fi și World Quests, plus alte surprize, o parte dintre acestea fiind prezentate în materialul de mai jos.
Destiny 2 va pune un accent important pe poveste: ultimul bastion al omenirii de pe Pământ a căzut în urma asaltului nemilosului Ghaul și armatei sale The Red Legion. Puținii gardieni rămași trebuie să se regrupeze, să se organizeze și să lupte împreună împotriva noii amenințări. Cei de la Bungie promit o poveste extinsă, cu personaje memorabile, secvențe cinematice și noi locații din galaxie pe care vom avea ocazia să le vizităm. Nu vor lipsi nici componentele multiplayer cooperativ și competitiv.
Destiny 2 va fi lansat pe 6 septembrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 și Xbox One. Ediția pentru PC, o premieră pentru serie, va fi disponibilă pe 24 octombrie 2017, prin intermediul serviciului Battle.net al celor de la Blizzard Entertainment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER