Destiny Preview: impresii după un beta alert

Lansarea versiunilor beta pe post de demo-uri a devenit o obișnuință, publisherii mari încercând astfel să mascheze un soi de program „early access” sub un veșmânt ceva mai demn de renumele lor. Totuși, Destiny este un caz mai special, evidențiat de câțiva factori pe care nu îi întâlnim pe toate drumurile.

În primul rând, cu riscul de a supăra o anumită categorie de public, Destiny este probabil cel mai așteptat joc al anului, în ciuda faptului că, până în prezent, nu a fost anunțat decât pentru console. Motivele sunt destule, în capul listei aflându-se reputația studioului producător – Bungie, aceeași echipă care a reușit să ducă first person shooterele de consolă în mainstream (prin intermediul seriei Halo).

Continuând, Destiny a fost folosit drept stindard pentru promovarea noii generații de console și a conceptului de „next gen” în general, chiar dacă jocul celor de la Bungie își va face apariția și pe vechile PlayStation 3 și Xbox 360. Deși prezentările inițiale ale jocului au fost confuze, echipa producătoare preferând să pună accentul pe poveste și lore, nu s-a făcut un secret din faptul ca Destiny va fi un joc desfășurat în exclusivitate online, ce urma să încerce să reunească toate modurile populare din shootere (poveste, multiplayer cooperativ și competitiv) într-un univers coerent, la care toți jucătorii să fie conectați în permanență.

Mesajul transmis de Bungie și publisher-ul Activision nu a fost tocmai cel mai clar, lăsând o aură de mister să planeze în jurul lui Destiny. Mai mult, cele companii au evitat să caracterizeze Destiny drept MMO, adaugând astfel noi semne de întrebare deasupra acestui joc.

Aminteam mai devreme despre scopurile promoționale (sau pur comerciale) în care sunt folosite versiunile beta în ziua de azi. Deși beta-ul Destiny nu a făcut excepție de la această regulă (a fost nevoie de un preorder pentru a primi acces la faza inițială a sesiunii beta), există și o particularitate care a diferențiat Destiny de restul beta-urilor care sunt aruncate către publicul consumator. Chiar după E3 2014, cei interesați de noul joc de la Bungie au avut șansa să încerce versiunea alpha de Destiny, proaspăt încheiatul beta neapărând astfel doar ca o unealta promoțională, ci și ca o dovadă a îmbunătățirilor evidente aduse față de varianta alpha.

NOUA GENERAȚIE DE SHOOTERE

Până la urmă, în ciuda tuturor discuțiilor și materialelor promoționale, abia cu ocazia acestor teste alpha și beta am putut înțelege exact ce este Destiny și de ce Activision și Bungie insistă să-l numească primul shooter cu adevărat next gen. Avem de-a face cu mecanicile clasice ale unui first person shooter, cărora le-a fost adăugat un sistem de progresie caracteristic unui action RPG (clase de personaje, avansare în nivel, dobândire de noi abilități, farming pentru echipament cât mai bun etc.) și numeroase elemente inspirate din titlurile MMO contemporane.

Pentru a înțelege mai bine modul de desfășurare a gameplay-ului din Destiny, cel mai bine ar fi să-i facem o scurtă descriere: după alegerea unei clase din cele trei disponibile (Hunter, Titan și Warlock) și personalizarea vizuală a personajului controlat (destul de avansată pentru un shooter), urmează un scurt turorial despre cum se joacă noul titlu de la Bungie. Nicio mare surpriză la acest capitol: Destiny va fi imediat familiar amatorilor de shootere pe console, cu o schemă de control responsivă și comodă.

Tutorialul, mascat sub forma unei misiuni de poveste introductive, are ca finalitate accesul la The Tower, un HUB al universului Destiny, în care jocul celor de la Bungie se confundă cel mai mult cu un MMO. Practic, The Tower este „orașul” din Destiny, destinația unde te poți întâlni cu toti ceilalți jucători conectați la joc, în care poți identifica obiectele culese sau căpăta echipament și challenge-uri noi. Trebuie menționat și că, în beta, despre deosebire de alpha, tot acest moment introductiv este acompaniat și de secvențe cinematice, destul de bine realizate pentru un titlu al cărui principal atu nu pare a fi povestea.

Odată încheiată acestă etapă din joc, Destiny dă frâu liber jucătorului, punându-i la dispoziție harta galaxiei pe care o poate explora. În beta, este disponibilă doar o „destinație” și anume Pământ, rămășițele vechii Rusii. Ce înseamnă însă o „destinație” în accepțiunea celor de la Bungie? Este vorba despre un nivel de mari dimensiuni, deschis și neliniar, cu tot felul de clădiri și subterane explorabile, pe care jucătorii pot alege să-l parcurgă în felurite moduri.

Aceste moduri depind de tipurile de misiuni pe care alegi să le încerci: story, explore sau strike. Story este probabil cel mai familiar jucătorilor de shootere single player, prezentând misiuni scriptate prin nivelul amintit mai devreme, fiecare împingând povestea jocului în față câte un pic. Nu vă așteptați însă la cine știe ce revelații narative: Destiny pune mai mult accentul pe acțiune și confruntările cu inamicii (la rândul lor caracterizați de numărul nivelului pe care îl poartă) și răsplata pe care o primești pentru eliminarea lor (bani, muniție sau echipament mai bun) decât pe expunerea unei povești foarte coerente.

Explore abandonează pretențiile epice, oferind jucătorilor posibilitatea de a explora în voie mediul de joc. Acesta este împănat de beacon-uri, activarea fiecăruia dintre acestea fiind echivalentă cu pornirea unui mini-quest de tipul omoară X inamici de un fel, elimina un grup anume de inamici și culege informațiile sau hack-uiește un terminal în timp ce inamicii te atacă. Din nou, gameplay-ul primează, explore fiind un mijloc ideal pentru a afla toate secretele ariei puse la dispoziție de beta.

Deși pot fi jucate de unul singur, atât Story, cât și Explore permit abordarea cooperativă în echipe de până la trei jucători. Mai mult, chiar și atunci când joci singur, vei întâlni în nivel și alți jucători umani, care-și văd de propriile obiective. Dacă vreți sau nu să cooperați pentru a vă face viața mai ușoară rămâne la latitudinea fiecăruia.

În schimb, Strike schimbă un pic datele problemei: avem de-a face cu misiuni gândite special pentru modul cooperativ (fie le puteți aborda cu un Fireteam format din prieteni, fie alături de necunoscuți prin matchmaking-ul oferit de joc). În misiunile de tip Strike pur și simplu nu te poți arunca în gura lupului ca un Rambo modern, cooperararea și comunicarea eficientă fiind vitale pentru a putea continua. Aici se vor întâlni și tipuri de inamici mai speciale, precum și reward-uri pe măsură.

Și astfel, chiar și limitat la o singură arie explorabilă, patru story missions și un singur Strike, beta-ul Destiny oferă ore și ore de joc, principalul obiectiv fiind îmbunătățirea abilităților personajului controlat, precum și echiparea acestuia cu arme și armuri cât mai performante. După atingerea anumitor niveluri (8 a fost limita maximă permisă de acest beta), misiunile de poveste au putut fi abordate și pe dificultăți mai avansate, crescând astfel durata de joc.

Și pentru că tot a venit vorba de arme și echipamente, acestea sunt implementate într-un stil care amintește de action RPG-uri, însă nu ajunge la complexitatea unora dintre ele. Fiecare jucător pornește cu două arme: una principală și una secundară, aceasta din urmă beneficiind de mult mai puțină muniție, însă și o putere de foc crescută. Ulterior va mai fi deblocat un slot suplimentar, dedicat armelor grele, precum lansatoarele de rachete, cu muniție și mai rară.

Acestora se adaugă „recuzita clasică” de armuri, încălțări, căști cu diferite atribute, jucătorul fiind încurajat, în mod evident, să găsească alternative mai performante. Atât armele, cât și obiectele din beta erau de două feluri: cele obișnuite, ale căror caracteristici erau clare de la prima vedere, și cele verzi, care ascundeau unele abilități speciale. Spre exemplu, poți găsi o pușcă cu lunetă verde pe care dacă o folosești pentru headshots, ai toate șansele să i se deblocheze o abilitate prin intermediul căreia arma va face și mai mult damage atunci când este executat un headshot.

Echiparea corespunzătoare devine și mai importantă odată ce personajul controlat atinge nivelul 5, moment în care se deblochează Crucible-ul. Acesta este accesibil prin intermediul hărții galaxiei de care aminteam mai devreme și reprezintă multiplayer-ul competitiv din Destiny. În beta, în marea majoritate a timpului a fost disponibil un singur mod de joc: Control, în care jucătorii, împărțiți în două echipe, se luptau pentru controlul a trei puncte cheie de pe o hartă plasată pe Lună. Aici simți probabil cele mai mari diferențe între arme, jucătorii echipați cu un arsenal puternic având un avantaj evident în fața începătorilor. Pasionații de Halo ar trebui să se simtă ca acasă în Crucible, aici apărând și vehiculele armate ce pot fi pilotate.

Pentru o scurtă perioadă de timp, Bungie a ales să pună la dispoziția jucătorilor din beta și o misiune de pe Lună, care, pe lângă introducerea unui nou mediu de joc, a avut darul să familiarizeze jucătorii si mai mult cu lupta de la bordul vehiculelor, un aspect care lipsește în porțiunea de pe Pământ (unde poți folosi un hover bike doar pentru deplasare rapidă).

PARTEA ÎNTUNECATĂ‚ A LUNII

Combinația dintre acțiunea FPS antrenantă și veșnica fugă după echipamente cât mai bune este o rețetă câștigatoare în cazul lui Destiny, în beta deseori regăsindu-mă jucând ore bune fără niciun scop anume, doar pentru a mai „scutura” niște monștri de bani și loot. Totuși, chiar și așa, încă nu sunt 100% convins că Destiny va avea longevitatea pe care și-ar dori-o producătorii săi.

Deși genul first person shooter a devenit în ultimul timp mai degraba o afacere „multiplayer only”, există destui jucători care sunt în căutarea unei campanii single player captivante într-un astfel de joc. Și titluri precum Metro: Last Light sau Wolfenstein: The New Order au demonstrat că încă există cerere pentru așa ceva. Din păcate, Destiny nu excelează la acest capitol. Și nu, nu este vorba de faptul că jocul se desfășoară în permanență online: atât Diablo III, cât și StarCraft II, chiar dacă sufereau de aceeași „boală”, ofereau o experiență single player satisfăcătoare.

În Destiny, așa-zisa poveste pare încropită rapid și fără prea multă profunzime, misiunile Story fiind folosite mai mult drept scuze pentru a arunca jucătorul împotriva unor noi armate de inamici. Bineînțeles, acest aspect se poate schimba dramatic în versiunea completă a jocului, existând încă speranțe că Bungie a păstrat ce e mai bun din poveste pentru ediția finală a lui Destiny.

Pe de altă parte, o privire rapidă asupra hărții galaxiei din Destiny ridică altă problemă: cât de mult conținut va avea de oferit jocul în versiunea sa completă? Producătorii deja au confirmat faptul că fiecare planetă va avea doar „o destinație” disponibilă (precum e Old Russia pentru Pământ), iar pe harta de care aminteam nu apar prea multe planete. Și oricăt de bogată ar fi o astfel de arie (cea din demo e un exemplu foarte bun), aceasta se termină la un moment dat. Mi-e frică că 4 sau 5 arii de asemenea dimensiuni nu vor fi suficiente pentru a susține o experiență cu adevărat de durată, care să reziste luni și luni de zile, până cand Bungie vor lansa inevitabilele expansion-uri. Sper din tot sufletul că Bungie mai are și alți ași în mânecă în afară de 4-5 misiuni legate de poveste, un explore și un strike per planetă.

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

Este un pic ironic faptul că am caracterizat Destiny drept un shooter cu adevărat next gen, însă nu am vorbit deloc despre prezentarea sa grafică. Ce-i drept, Destiny încearcă să definească noua generație prin alte ingrediente nelegate de aspectul său, însă nu se prezintă tocmai rău nici la acest capitol. Și nu este neapărat vorba de tehnologie: da, spațiile deschise arată bine, iar jocul se mișcă fără probleme pe o consolă PlayStation 4.

Totuși, înclin să cred că adevăratul atu al prezentării grafice din Destiny este stilul artistic abordat de Bungie, care combină peisaje dezolante cu un ciclu noapte-zi dinamic și efecte de iluminare impresionante, interioarele fiind scoase în evidență de jocul excelent de lumini și umbre. Sigur, există jocuri care probabil arată mai bine decât Destiny. Însă, în categoria sa (joc online orientat către looting și avansare în nivel), Destiny se prezintă foarte, foarte bine.

Mai mult, există îmbunătățiri vizibile aplicate de la alpha la beta-ul pe care am avut ocazia să-l încercăm, atât la nivel grafic, cât și în ceea ce privește sunetul. Spre exemplu, dialogurile oferite de Peter Dinklage (vocea companionului computerizat al personajului central) beneficiază de o calitate mult crescută (grație reînregistrărilor și efectelor de postprocesare).

Revenind la cuvintele introductive, a reușit beta-ul Destiny să-și atingă principalul scop și să fie o unealtă promoțională cât mai eficientă pentru versiunea finală a jocului? Fără îndoială, da. Pe de altă parte, beta-ul Destiny a reusit sa ridice și semnele de întrebare semnalizate mai sus, care, strict din punctul de vedere al subsemnatului, parcă umbresc un pic perspectivele acestui joc ambițios.