Destiny se alătură campaniei Ice Bucket Challenge

Febra Ice Bucket Challenge a cuprins și industria jocurilor video. Bungie se alătură campaniei, realizând un clip în care Ghost-ul din Destiny (companionul computerizat al personajului controlat de jucător) acceptă provocarea și face la rândul său trei nominălizari: Jonathan Irons din Call of Duty: Advanced Warfare (personajul interpretat de Kevin Spacey), Joel din The Last of Us și… George Lucas.

Bineînțeles, gestul în sine (sau mai bine zis animația realizată de Bungie) ar fi fost inutil fără donația către Asociația ALS. Din fericire, cei de la Bungie nu au omis acest aspect, anunțând că 20% din veniturile obținute prin intermediul Bungie Store (până la data de 9 septembrie, ziua lansării lui Destiny) vor fi donate către asociația ce luptă împotriva bolii ALS.

Și pentru că tot ne apropiem cu pași repezi de inevitabila lansare a lui Destiny, Bungie a oferit un nou trailer în acest sens.

Destiny va fi lansat pe 9 septembrie 2014, pentru PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One și Xbox 360.

Publicat: 25 08. 2014, 14:39
Actualizat: 26 08. 2014, 11:58