Detroit: Become Human – al doilea spot publicitar pentru TV

Sony Interactive Entertainment a dezvăluit un al doilea spot publicitar ce va fi folosit pentru promovarea TV a jocului Detroit: Become Human, acesta avându-l în prim plan pe androidul Connor, unul dintre cele trei personaje principale ale jocului.

Detroit: Become Human a fost prezentat inițial drept continuarea poveștii androidului Kara, începută într-un demo tehnologic dezvăluit în 2012. Kara este o ființă artificială, un android, ce dobândește sentimente, într-o lume ce a îmbrățișat conceptul roboților umanoizi. În rolul Karei revine Valorie Curry, actrița ce i-a dat viață eroinei și în demo-ul inițial. Pe lângă Kara, Detroit va mai avea două personaje jucabile: Connor (Bryan Dechart), un android programat pentru a purta negocieri cu criminali și teroriști, și Markus (interpretat de Jesse Williams), liderul unei grupări rebele de androizi. Din distribuția jocului vor face parte și cunoscuții actori Lance Henriksen (Aliens, Millennium) și Clancy Brown (Warcraft: The Beginning, God of War III și Mass Effect: Andromeda).

Detroit: Become Human își va face apariția pe 25 mai 2018, în exclusivitate pentru PlayStation 4. O versiune demo gratuită pentru fi descărcată acum de pe PlayStation Store.

Detroit Become Human

Publicat: 11 05. 2018, 12:12
Actualizat: 11 05. 2018, 12:13