Devil May Cry 5, anunțat oficial la E3 2018

Una dintre cele mai surprinzătoare pe prezențe pe scena Microsoft de la E3 2018 a fost cea a celor de la Capcom, care au dezvăluit Devil May Cry 5. După DmC: Devil May Cry (experiment considerat ca fiind ratat, având în vedere primirea deloc călduroasă primită de jocul celor de la Ninja Theory), Capcom a decis să revină la universul clasic al seriei, Devil May Cry 5 fiind un sequel, în adevăratul sens al cuvântului, pentru Devil May Cry 4.

Mai mulți ani au trecut de la evenimentele din DMC4, povestea lui Devil May Cry 5 începând cu o nouă invazie demonică în Red Grave City. Deși și-a pierdut unul dintre brațe, tânărul vânător de demoni Nero (unul dintre eroii jocului precedent), împreună cu partenera sa Nico, acceptă provocarea, locația lui Dante (celălalt erou jucabil din DMC4 și eroul principal al seriei) nefiind cunoscută. În total, producătorii promit că Devil May Cry 5 va avea nu mai puțin de trei eroi jucabili (Nero și Dante fiind, mai mult ca sigur, doi dintre aceștia).

Mai mult, Hideaki Itsuno, regizorul lui Devil May Cry 4, și echipa din spatele acestui joc se ocupă și de realizarea lui DMC5, fiind folosit motorul grafic RE Engine (ce și-a făcut debutul în Resident Evil 7: Biohazard). Așadar, pe lângă un aspect grafic de invidiat, ne așteptăm ca Devil May Cry 5 să ruleze la un framerate de 60 de cadre pe secundă.

Devil May Cry 5 urmează să fie lansat în primăvara lui 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Devil May Cry 5Devil May Cry 5

Devil May Cry 5Devil May Cry 5

Devil May Cry 5Devil May Cry 5

Devil May Cry 5Devil May Cry 5

Devil May Cry 5Devil May Cry 5

Devil May Cry 5Devil May Cry 5

Devil May Cry 5Devil May Cry 5

Devil May Cry 5Devil May Cry 5

Devil May Cry 5Devil May Cry 5

Publicat: 15 06. 2018, 12:52
Actualizat: 15 06. 2018, 12:53