Blizzard Entertainment anunță lansarea în România a jocului Diablo III: Reaper of Souls – Ultimate Evil Edition pentru PlayStation 3, PlayStation 4, Xbox One și Xbox 360. Versiunea exclusivă pentru console Ultimate Evil Edition oferă întregul conținut original din Diablo III, precum și noile caracteristici și update-uri din expansion-ul Reaper of Souls. Dintre acestea, merită amintite nouă clasă de personaje – Crusader-ul – și cele cinci capitole captivante ale poveștii.
Ediția Reaper of Souls pentru console a fost concepută pentru a profita de caracteristicile unice ale acestor platforme. Toate cele patru versiuni Ultimate Evil Edition pentru console includ multiplayer local sau online prin PlayStation Network sau Xbox Live.
Ultimate Evil Edition introduce și mai multe moduri prin care jucătorii pot să-și trăiască aventurile. Noul mod Apprentice crește puterea personajelor de nivel scăzut în multiplayer, iar jocul alături de prieteni devine mai ușor ca niciodată: jucătorii vor avea și posibilitatea de a împărți obiectele găsite cu prietenii prin intermediul unui sistem de corespondență inclus în joc.
În Reaper of Souls, celor cinci eroi din Diablo III – Barbarian, Demon Hunter, Monk, Witch Doctor și Wizard – li se alătură un nou campion: Crusader-ul. Înveșmântat din cap până-n picioare într-o armură impenetrabilă, Crusader-ul reprezintă o forță de neînfrânt, care canalizează furia divină asupra demonilor.
Reaper of Souls adaugă în plus și un nou capitol al poveștii, cel de-al cincilea act, în care jucătorii vor face o călătorie plină de mister și pericol pe tărâmuri înspăimântătoare, vor explora legendarul oraș Westmarch și vor nimici nenumărate creaturi. Aventura va culmina cu o confruntare plină de suspans cu Malthael, Îngerul Morții, ale cărui acțiuni ascunse duc la distrugerea populației nevinovate din Sanctuary.
De asemenea, Ultimate Evil Edition oferă o modernizare a sistemului de loot din joc, un sistem de progresie Paragon pentru personajele de nivel maxim, precum și alte câteva îmbunătățiri ale experienței de joc din Diablo III, cum ar fi:
• Modul Adventure: un nou mod de joc, care lasă jucătorilor libertatea de a se deplasa oriunde și a distruge orice • Recompense: obiective aleatorii care acordă jucătorilor noi recompense pentru explorarea tărâmului Sanctuary • Nephalem Rifts: dungeon-uri aleatorii care acordă posibilitatea de a relua jocul de nenumărate ori și de a obține numeroase obiecte interesante • Până la 70 de niveluri: Noi vrăji și abilități formidabile care sporesc puterile jucătorilor • Mystic: o nouă vrăjitoare puternică, ce oferă eroilor opțiuni de personalizare a obiectelor obținute în joc
În plus, jucătorii care au luptat cu forțelor răului în versiunile originale Diablo III pentru PS3 sau Xbox 360 vor putea să-și continue aventura și pe consolele de nouă generație. Personajele de pe PS3 din jocul original pot fi transferate în versiunea Ultimate Evil Edition pentru PS3 sau PS4, iar cele de pe Xbox 360 pot fi transferate în versiunea Xbox 360 sau Xbox One.
Diablo III: Reaper of Souls – Ultimate Evil Edition este disponibil în magazinele de profil din România la prețul de 159,90 lei pentru versiunile PlayStation 3 și Xbox 360, respectiv 249,90 lei pentru edițiile PlayStation 4 și Xbox One.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER