Codemasters a lansat un nou trailer pentru cel de-al treilea joc al seriei DiRT. Acesta are în prim probele de tip Gymkhana (unde circuite improvizate trebuie parcurse cât mai rapid, depășind toate obstacolele), precum și cel mai nou model Fiesta al celor de la Ford.
DiRT 3 folosește cea de-a doua generație a motorului grafic EGO, care a stat și la baza altor titluri realizate de Codemasters (Race Driver GRiD, DiRT 2, Operation Flashpoint: Dragon Rising sau Formula 1 2010).
Jocul va continua direcția în care a pornit DiRT 2, un accent important fiind pus și de această dată pe factorul spectacol și nu neapărat pe simularea realistă a unei competiții de raliu. De altfel, raliul clasic este doar una dintre componentele jocului, DiRT 3 oferind numeroase moduri de joc, cum ar fi rallycross, trailblazer, landrush (cu camioane sau buggy-uri) și gymkhana.
Citeste mai multe despre DiRT 3 pe go4games.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER