DOOM 4 – zvonuri de anulare și primele imagini! (UPDATE)

Update: Ca urmare a apariției pe Internet a imaginilor ce se presupune că au fost capturate dintr-o versiune în lucru a lui DOOM 4, Matthew Hooper (director de design în cadrul id Software) a declarat, prin intermediul unei postări pe Twitter:

Acele imagini nu au nimic de-a face cu ce veți avea ocazia să vedeți în Doom4. Cand vom fi gata de prezentarea unor materiale oficiale, vă veți convinge că lucrurile sunt extraordinare”.


Ziua de astăzi a debutat cu un zvon mai puțin fericit: dezamăgiți de performanța shooter-ului RAGE, cei de la Bethesda ar fi hotărât să anuleze DOOM 4, continuarea legendarei serii realizate de id Software. Anunțul a fost acompaniat și de o serie de screenshot-uri dintr-o presupusă versiune preliminară a lui DOOM 4 (le puteți admira în galeria de mai jos).

Nu ar fi fost vorba neapărat despre vânzări (RAGE a fost comercializat în peste 2 milioane de exemplare), ci despre imaginea destul de proastă creată în jurul id Software, mai ales din cauza stării deplorabile în care RAGE a fost lansat pe PC.

Din fericire, jurnalistul Jim Reilly de la GameInformer a reușit să-i contacteze pe cei de la Bethesda, care au infirmat aceste zvonuri. Conform companiei, id Software încă lucrează la DOOM 4 folosind motorul grafic id Tech 5, lansarea urmând să aibă loc atât pe PC, cât și pe Xbox 360 și PlayStation 3.

Așadar, fanii id Software pot sta liniștiți: legendarul studio texan, condus de și mai faimosul programator John Carmack, își vede în continuare de treabă, procesul de producție a lui DOOM 4 nefiind întrerupt.

Publicat: 02 03. 2012, 11:19
Actualizat: 02 03. 2012, 11:56