Bethesda s-a ținut de cuvânt și a dedicat majoritatea prezentărilor realizate cu ocazia QuakeCon 2019 noului DOOM Eternal. Chiar în cadrul ceremoniei de deschidere a convenției a avut loc o prezentare detaliată a modului multiplayer Battlemode din DOOM Eternal, în care trei jucători se vor înfrunta într-o manieră inedită: doi vor face parte dintr-o echipă formată din demoni, având posibilitatea de a alege dintre mai multe tipuri de astfel de monștri cunoscuți din campania single player a jocului, în timp ce al treilea va lupta pe cont propriu, în pielea unui DOOM Slayer echipat cu arsenalul complet din joc.
În tabăra demonilor, jucătorii vor putea întruchipa nu mai puțin de cinci tipuri de creaturi: Revenant, Pain Elemental, Mancubus, Marauder și Archvile, fiecare cu propriile abilități speciale. Luați individual, aceștia sunt mai slabi decât DOOM Slayer-ul, însă, lucrând împreună, îl pot doborî pe neînfricatul erou. Battlemode este dezvoltat in-house de către studioul id Software, iar noi hărți și tipuri de demoni pentru acest mod de joc vor fi oferite după lansarea jocului.
De asemenea, Hugo Martin, directorul de creație al noului DOOM Eternal, a trecut în revistă întreaga demonstrație de gameplay pe care vizitatorii de la QuakeCon 2019 au avut ocazia să o încerce, scoțând în evidență modificările aduse jocului față de DOOM (2016). Puteți urmări întreaga prezentare în clipul de mai jos.
Nu în ultimul rând, Bethesda și id Software au confirmat că precedentele titluri ale seriei – DOOM, DOOM II: Hell on Hearth și DOOM 3 – au fost relansate pentru consolele actuale (PlayStation 4, Xbox One și Nintendo Switch), cele două jocuri DOOM din anii ”90 fiind, de asemenea, disponibile și pentru dispozitivele mobile bazate pe Android și iOS.
DOOM Eternal va fi lansat pe 22 noiembrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, PC și Google Stadia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER