DOOM – iată cele șase moduri de joc multiplayer
Bethesda și id Software continuă să ofere detalii despre componenta multiplayer a viitorului joc DOOM. Astfel, multiplayer-ul noului DOOM va include șase moduri de joc, unele dintre ele familiare, altele noi, reunind atât elemente clasice, cât și influențe moderne.
Iată care sunt cele șase moduri de joc multiplayer ce vor fi prezente în noul DOOM:
• Soul Harvest
În acest mod de joc, nu este suficientă eliminarea adversarului, ci, pentru a puncta, este nevoie să-i culegi și sufletul rămas în urmă. Evident, veți putea culege și sufletele coechipierilor doborâți pentru a nu oferi oponenților ocazia de a câștiga respectivele puncte puse în joc. Mai mult, în locul în care a fost ucis primul jucător, își va face apariția un Demon Rune cu efect nelimitat, transformându-l permanent, pe cel care obține acest powerup, într-un demon. Cei care sunt doborâți de acest demon vor lăsa în urmă două suflete, în timp ce uciderea unui astfel de demon va fi răsplătită cu cinci suflete.
• Freeze Tag
Familiar acelora care jucau mod-urile pentru Quake acum ani buni, Freeze Tag își va face apariția, în mod oficial, și în următorul DOOM. În loc să fie uciși, armele doar îi îngheață pe inamici: aceștia devin alunecoși și pot fi fie împinși prin nivel, fie dezghețați de coechipieri, fie chiar aruncați în lavă sau reziduuri toxice pentru a face respawn. La sfârșitul rundei, câstigă fie echipa care și-a înghețat toți adversarii, fie echipa care are cei mai multi membri neînghețați. Dacă situația rămâne echilibrată, un Demon Rune își va face apariția pentru a decide un învingător.
• Warpath
Un singur punct de control își va face apariția în locuri predefinite de pe hartă și se va mișca la anumite intervale de timp. În același timp, însă în ordine inversă a locațiilor de spawn, își va face apariția și un Demon Rune, care își va schimba la rândul său poziția pe hartă. Vei încerca să câștigi puncte staționând în punctul de control sau iți vei decima inamicii cu ajutorul Demon Rune-ului?
• Domination
De această dată, vor exista trei puncte de control pe hartă, însă acestea nu se vor mai mișca pe parcursul unui meci. Pe de alta parte, un Demon Rune se va materializa în mod aleatoriu în arenă, apariția acestui powerup fiind anunțată către toți participanții la joc.
• Team Deathmatch
Clasicul mod de joc popularizat de primul DOOM revine într-o versiune pe echipe. Jucătorii vor putea alege dintre mai multe loadout-uri cu diferite arme și accesorii și vor încerca să-și doboare inamicii. Demon Rune-ul și alte powerup-uri își vor face apariția la anumite intervale de timp, dar kill-urile realizate din postura de demon nu vor oferi punctaj sporit.
• Clan Arena
Regulile sunt extrem de simple în acest mod de joc: după ce mor, jucătorii nu pot face respawn, câștigătoare fiind desemnată echipa care reușește să-și elimine toți oponenții înainte ca proprii membri să cadă în luptă. În acest mod de joc, vor fi dezactivate toate powerup-urile, atât cele simple (health și armor), cât și cele speciale (Demon Rune), pentru a oferi șanse egale tuturor participanților la meci.
Două dintre aceste moduri de joc, Warpath și Team Deathmatch, vor putea fi încercate în beta-ul multiplayer pentru DOOM, ce se va desfășura în perioada 31 martie – 4 aprilie 2016. Aici găsiți mai multe detalii despre acest beta, precum și cerințele de sistem necesare pentru a rula DOOM.
DOOM va fi lansat pe 13 mai 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.