În cadrul salonului auto de la Frankfurt, renumita marcă de mașini Mercedes-Benz a prezentat un nou trailer din jocul DriveClub, axat pe prezentarea bolizilor germani. Secvențele de mai jos sunt capturate direct din viitorul titlu pentru PlayStation 4, modelele prezentate fiind exact cele ce vor fi folosite și în gameplay-ul propriu-zis.
DriveClub va pune accentul pe două componente foarte importante: autenticitatea experienței (Evolution Studios se laudă cu cele mai detaliate modele de mașini realizate vreodată pentru un joc video) și aspectul social (posibilitatea ca jucătorii să se organizeze în cluburi, cu ajutorul cărora vor concura într-un mediu online organizat, cu numeroase challenge-uri și obiective ce vor trebui îndeplinite).
DriveClub va acompania PlayStation 4 la momentul lansării consolei (15 noiembrie 2013 în Statele Unite ale Americii, 29 noiembrie în Europa, 22 februarie 2014 în Japonia). Abonații PlayStation Plus vor primi gratuit DriveClub PS Plus Edition, o ediție restrânsă a jocului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER