După cum ne-au obișnuit deja în ultimii ani, cei de la Codemasters au dezvăluit F1 2019, jocul oficial al sezonului 2019 din cea mai populară disciplină a sportului cu motor: Formula 1. În acest an, F1 2019 va fi lansat mai devreme decât de obicei, jocul urmând să fie disponibil începând cu 28 iunie 2019, la timp pentru a „prinde” marele premiu al Austriei din calendarul sezonului 2019 al competiției.
Pe lângă obișnuitele includeri ale tuturor monoposturilor, echipelor și pilotilor din sezonul actual al Marelui Circ, Codemasters promite și o noutate pentru serie: jucătorii își vor putea personaliza în detaliu (atât mecanic, cât și vizual) o mașină de Formula 1 construită după toate specificațiile regulamentului din 2019 al competiției, proiectată în colaborare cu renumiții ingineri Ross Brawn și Pat Symonds.
Bolidul astfel creat va putea fi folosit apoi în componenta multiplayer online a jocului. Se vor putea crea astfel mașini cu o identitate vizuală proprie, Codemasters promițând numeroase opțiuni de personalizare cosmetică, precum cele utilizate pentru a obține rezultatele de mai jos:
De asemenea, producătorii promit ca, în momentul lansării, mașinile incluse în F1 2019 vor beneficia de paintjob-urile lor oficiale, folosite și de corespondentele lor din realitate.
F1 2019 va fi lansat pe 28 iunie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (prin intermediul Steam).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER