Sfârșitul lunii se apropie cu pași repezi și, odată cu el, mult așteptata lansare a ultimului joc important al acestui an – Far Cry 3. Procesul de dezvoltare a lui Far Cry 3 a fost finalizat deja, jocul produs de Ubisoft Montreal (single player) și Ubisoft Massive (multiplayer) aflându-se deja în drum către magazinele de profil.
Totuși, chiar și în această fază târzie, Ubisoft continuă cu trailerele de promovare pentru Far Cry 3, cel mai nou astfel de material fiind dedicat prezentării mediului deschis de joc – cele trei insule Rook, precum și modului în care jucătorii vor interacționa cu acestea: focul dinamic poate fi folosit pentru a pârjoli porțiuni imense de vegetație sau baze inamice, animalele sălbatice trebuie infruntate, evitate sau asmuțite împotriva oponenților etc.
Far Cry 3 va fi livrat cu două campanii separate (una dedicată modului singleplayer, cealaltă concepută pentru modul de joc multiplayer cooperativ), o componentă multiplayer online competitivă precum și cu de un editor de niveluri.
Far Cry 3 va fi lansat în Europa pe 28 noiembrie 2012, în Regatul Unit al Marii Britanii pe 30 noiembrie și în Statele Unite ale Americii pe 4 decembrie, pentru PC, Xbox 360 și PlayStation 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER