Far Cry 4 – arsenalul din Kyrat într-un nou trailer

Ubisoft a lansat un nou trailer pentru Far Cry 4, prezentând astfel arsenalul extins ce va fi disponibil în acest joc: se va putea apela la arme convenționale pentru schimburile de focuri spectaculoase, dar și la o arbaletă sau un cuțit tradițional Kukri pentru abordări stealth.

Armele vor fi furnizate de Longinus, un nou personaj cu o istorie bogată în spatele său. Pe vremuri, Longinus a fost la rândul său un dictator militar, ce l-a găsit pe Dumnezeu după ce, în timpul unui război civil din țara sa, a fost aproape de moarte. După numeroase pelerinaje, Longinus se stabilește în Kyrat, implicându-se în traficul de arme.

Acțiunea din Far Cry 4 va avea loc în Kyrat, o regiune fictivă, sălbatică și foarte periculoasă a munților Himalaya, unde jucătorii vor avea ocazia să lupte împotriva regimului tiranului Pagan Min, autoproclamat rege.

Far Cry 4 va fi disponibil în Europa începând cu 20 noiembrie 2014, pentru PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One, Xbox 360 și PC.

Far Cry 4

Publicat: 03 10. 2014, 11:06
Actualizat: 03 10. 2014, 11:07