Ubisoft a dezvăluit data de lansare pentru primul pachet DLC inclus în Season Pass-ul jocului Far Cry 5: Hours of Darkness își va face apariția pe 5 iunie 2018 pe toate cele trei platforme pe care este disponibil și jocul de bază.
Hours of Darkness spune povestea personajului Wendell „Red” Redler (pe care jucătorii îl pot întâlni și pe parcursul campaniei originale din Far Cry 5), acțiunea desfășurându-se de această dată în junglele din timpul războiului din Vietnam. Redler va lupta împotriva forțelor Viet Cong și a armatei Vietnamului de Nord pentru a-și elibera camarazii.
Noua campanie din Hours of Darkness va putea fi abordată atât solo, cât și în mod multiplayer cooperativ, și, odată finalizată, va debloca două moduri de joc noi: Survivor Mode, în care jucătorii vor fi nevoiți să se descurce cu resurse limitate împotriva unui nivel sporit de dificultate, și Action Movie Mode, unde accentul va fi pus pe acțiunea explozivă, jucătorul urmând să beneficieze de resurse din plin.
Pe lângă noua campanie, odată cu sosirea noului DLC, jucătorii de Far Cry 5 vor beneficia și de o gamă întreagă de asset-uri tematice din războiul din Vietnam ce vor putea fi folosite în editorul Far Cry Arcade. Nu în ultimul rând, Ubisoft a lansat și coloana sonoră din Hours of Darkness, aceasta fiind disponibilă aici: https://idol.lnk.to/FarCry5_Hours_of_Darkness.
Hours of Darkness va fi disponibil pentru posesorii Far Cry 5 Gold Edition sau ai Season Pass-ului, urmând să poată fi achiziționat și separat începând cu 5 iunie. Far Cry 5 este disponibil acum pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. Următoarele două pachete DLC – Lost on Mars și Dead Living Zombies – vor fi lansate în lunile iulie, respectiv august 2018.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER