Far Cry: Primal, open world în Epoca de Piatră

Ubisoft a dezvăluit Far Cry: Primal, primul joc al seriei a cărui acțiune va avea loc în Epoca de Piatră. Jucătorii vor intra în pielea lui Takkar, un vânător experimentat, ultimul rămas în viață din tribul său, iar povestea se va desfășura în tărâmul Oros, cu peste 10 000 de ani înaintea erei noastre.

Aici, Takkar va avea un singur scop: supraviețuirea. Pentru a reuși să rămână în viață, eroul va trebui să lupte împotriva pericolelor de tot felul, de la mamuți imenși, la tigri cu dinți sabie și până la alte triburi de oameni. În aventura sa, Takkar va fi nevoit să vâneze pentru a mânca, să descopere și să stăpânească focul, să se apere de prădători, dar și să-și construiască propriile arme și unelte din oasele animalelor doborâte.

Far Cry: Primal promite să fie o aventură single player de proporții, jocul fiind dezvoltat de studioul Ubisoft Montreal, în colaborare cu Ubisoft Toronto, Ubisoft Shanghai și Ubisoft Kiev.

Far Cry: Primal va fi lansat pe 23 februarie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4 și Xbox One. Ediția pentru PC va fi disponibilă mai târziu, în cursul lunii martie 2016.

Far Cry Primal

Far Cry PrimalFar Cry Primal

Publicat: 07 10. 2015, 11:08
Actualizat: 07 10. 2015, 11:09