F.E.A.R. 3 Review: frați de sânge

F.E.A.R. a reprezentat o schimbare de direcție
pentru studioul Monolith Productions, echipa ce și-a dobândit
renumele grație unor shootere mai degrabă umoristice decât
realiste: seriile Blood și No One Lives
Forever. F.E.A.R. se inspira din
producțiile horror japoneze (a la Ringu), îmbrățisând însă rețeta
shooter-ului militar modern. Astfel a luat naștere povestea Almei,
o fetiță cu puteri paranormale, căzută victimă unei serii
interminabile de experimente în laboratoarele unei corporații mai
mult sau mai puțin malefice. Shooter-ul celor de la Monolith a
reușit să se impună tocmai grație combinației ingenioase dintre
cele două elemente – horror și acțiune la
superlativ, F.E.A.R. reușind să
impresioneze, la acea vreme, prin intermediul motorului său grafic
foarte performant, dar și datorită unor inovații aduse la nivel de
gameplay (cum ar fi introducerea slow motion-ul într-un
first person shooter).

F.E.A.R. 2: Project Origin a continuat
povestea, producătorii încercând, pe cât posibil, să corecteze
nemulțumirile legate de primul joc al seriei. Astfel, s-a pus un
accent pronunțat pe diversificarea mediilor de joc din F.E.A.R. 2,
abandonându-se monotonia coloristică a primului titlu în favoarea
unui decor mai variat. De asemenea, din cauza limitărilor
tehnologice, pentru F.E.A.R. 2 s-a renunțat la
unele jocuri de lumini și umbre dinamice prezente în prima parte a
seriei. Astfel, deși per total Project Origin a fost un joc mai
bine închegat decât predecesorul său, fanii înrăiți ai
seriei au rămas adepții primului F.E.A.R., în special
datorită atmosferei acestuia horror, mult mai puțin pronunțată în
sequel.

Și, din moment ce echipa de la Monolith este ocupată acum cu
producerea
unui joc inspirat din universul benzilor desenate cu Batman,
sarcina de a realiza F.E.A.R. 3 a revenit celor de
la Day 1 Studios (care, în ultima perioadă, au avut un singur titlu
la activ – Fracture pentru Xbox 360 și PlayStation
3). A reușit însă o asemenea echipă relativ neexperimentată să
readucă în prim plan combinația explozivă de shooting la persoana
întâi și elemente horror bine dozate? Greu de spus.

Pe de-o parte, F.E.A.R. 3 reușește să continue într-un
mod cât de cât logic întortocheatul fir narativ al seriei,
aducând de această dată în prim plan două personaje principale –
Point Man (eroul primului joc din serie) și
Paxton Fettel (fratele acestuia, ce revine sub
forma unui spectru cu puteri ieșite din comun). Cei doi se află în
căutarea Almei, care este pe cale să nască un nou copil. Cei care
au dus la bun sfârșit primele două titluri ale seriei se vor simți
imediat ca acasă, anumite personaje importante ale acestor jocuri
precum Michael Becket sau Jin Sun-Kwon revenind și în
F.E.A.R. 3. Totuși, pentru un începător,
firul narativ rămâne foarte neclar și confuz, Day
1 Studios neacordând atenția cuvenită construirii unei povești care
să atragă și neinitiații în ale „fricii”.

Un al doilea element inconsistent este componenta horror
a jocului, prea puțin prezentă în F.E.A.R.
3. Dintr-un total de opt intervale (echivalentele
capitolelor în jocurile F.E.A.R.), abia în vreo două își face
simțită prezența acea tensiune caracteristică seriei. Sperieturile
sunt diminuate și de design-ul campaniei propriu-zise,
gândită acum pentru jocul cooperativ și mult mai
axată pe acțiune în defavoarea momentelor
tensioate. Este mult mai greu să te sperii atunci când joci cu un
prieten, mai ales în condițiile în care, dacă mori, camaradul te
poate învia oricând. Nu sunt împotriva campaniilor cooperative,
însă, în contextul unui joc precum F.E.A.R. 3,
aceasta ar fi trebuit să fie separată de povestea principală.

De asemenea, nivelurile (single player sau cooperative)
sunt împânzite de tot felul de challenge-uri care mai de
care mai banale: realizează X headshot-uri, stai Y secunde în
cover, culege Z cutii de muniție etc. Nimic nu este mai
anticlimatic decât o scenă extrem de tensionată a cărei atmosferă
se duce pe apa sâmbetei atunci când, în loc de mult așteptatul
punct culminant, ești agasat de tot felul de mesaje colorate
referitoare la îndeplinirea acestor obiective secundare. Acestea
totuși duc la acumularea de experiență, care permite
personajului controlat să urce în nivel, dobândind astfel
noi abilități. Chiar și așa, în afara primului astfel de upgrade
(când Point Man reînvață să folosească loviturile de picior),
restul sunt mult prea banale și usor de trecut cu vederea.

Totuși, dacă există un capitol la care F.E.A.R.
3 excelează cu adevărat, atunci, fără urmă de îndoială,
este vorba de confruntările armate din joc. Inteligența
artificială a inamicilor umani din F.E.A.R. 3 este foarte bine pusă
la punct, aceștia folosind mediul înconjurător în favoarea
lor, fiind capabili să se ascundă, să-și flancheze ținta sau să o
scoată din cover cu ajutorul unor grenade bine plasate.
Jocul devine astfel foarte solicitant, eliminarea
grupurilor bine organizate de oponenți nefiind tocmai foare la
ureche.

Point Man are la dispoziție un arsenal deja clasic
pentru seria F.E.A.R., format din pistol, shotgun, pistol
mitralieră, pușcă de asalt, lansator de rachete, sniper rifle sau
nelipsitul lansator de piroane. Doar două astfel de arme pot fi
purtate în același timp, însă, spre deosebire de alte jocuri cum ar
fi Duke
Nukem Forever, aici această limitare chiar se
potrivește foarte bine tipului de gameplay pe care încearcă să-l
promoveze F.E.A.R. 3. Există și unele momente mai
puțin tensionate, în care jucătorul are ocazia să conducă
roboții bipezi care-și făceau apariția și în F.E.A.R.
2, aceștia fiind îndeajuns de rezistenți pentru a putea
înfrunta legiuni întregi de inamici.

Și totuși, când vorbim de componenta cooperativă, campania nu
mai este deloc la fel de antrenantă. Inamicii au fost perfect
dozați pentru a oferi o experiență single player solicitantă și
dificilă, fără a crea totuși frustrări. În cooperativ,
totul degenerează într-un haos controlat, în care armele
lui Point Man, dar și puterile telekinetice ale lui Fettel, fac
legea. Fettel are la dispoziție și alte abilități, cum ar fi
posedarea temporară a corpurilor inamicilor, în
aceste situații putând să folosească fără restricții si armele
acestora. Reiese astfel o baie de sânge generală, satisfăcătoare
din punct de vedere vizual, departe însă de subtilul factor
înspăimântător care ar trebui să caracterizeze seria.

Până la urmă, la sfârșitul jocului (care se termină cu un boss
cu adevărat jalnic, mult mai ușor de doborât decât unii inamici
întâlniți pe parcursul campaniei), cronometrul din Steam
indica opt ore jucate. Decent pentru un astfel de shooter,
în zilele noastre. Mai mult, după completarea unui nivel cu
ajutorul lui Point Man, acesta poate fi reluat alături de
Fettel, intervenind unele mici modificări, cauzate în
special de puterile diferite ale acestuia din urmă. Nimic cu
adevărat motivant însă, structura nivelurilor fiind totuși
prea liniară pentru a merita să fie rejucate de mai multe
ori.

Lăsând la o parte campania (single player sau cooperativă),
F.E.A.R. 3 vine și cu o componentă
multiplayer destul de bine dezvoltată, cu numeroase moduri
de joc interesante. Spre exemplu, exista mai multe variații pe tema
spectrului care poate poseda alte personaje, dar și o modalitate de
joc inedită, numită F**king Run!, în care
participanții trebuie să colaboreze pentru a avansa prin hoardele
de inamici, în timp ce un val de ceață se apropie din ce în ce mai
amenințător. Dacă vreunul dintre jucători este prins de ceață,
meciul este considerat pierdut. Mai mult, aceste moduri de joc pot
fi abordate și de unul singur, Day 1 Studios oferind și
posibilitatea de antrenament offline alături de
boți.

Aminteam mai devreme că luptele din F.E.A.R. 3
pot avea „consecințe” foarte plăcute ochiului. Astfel,
mediile de joc destul de detaliate sunt umplute de sânge
într-un mod „armonios”, întregul tablou caracterizând cel
mai bine aspectul grafic al jocului. Nu avem de-a face cu același
motor grafic folosit de Monolith în precedentele titluri ale
seriei, însă, cel puțin din punct de vedere estetic, soluția celor
de la Day 1 Studios își face bine treabă, umbrele dinamice
și jocurile de lumini revenind în F.E.A.R. 3.

Totusi, atunci când vorbim de portarea și optimizarea pentru PC,
lipsa de experiență a acestui studio iese cel mai mult în evidență.
F.E.A.R. 3 este una dintre cele mai problematice portări pe
PC pe care am avut ocazia să le încerc în ultimii ani,
existând numeroase probleme la acest capitol. Astfel, desi jocul
oferă suport (implicit) pentru DirectX 11, acesta
este folosit doar pentru a permite activarea antialiasing-ului,
absent din versiunea DirectX 9 a jocului.

Din păcate, atunci când rulează în mod DirectX 11, jocul este
predispus la tot felul de erori: nu detecteaza toate
rezoluțiile accesibile (1280×1024, spre exemplu),
afișează bare negre și îngustează imaginea în rezoluții
16:9 standard (1920×1080) sau oferă un FOV (field of view)
foarte limitat în rezoluțiile 4:3, de-a dreptul inutibilizabil. De
asemenea, în mod DirectX 11, cu toate setările grafice la maximum,
F.E.A.R. 3 s-a dovedit de nejucat pe un sistem care nu are
probleme nici măcar cu Crysis 2.

Lucrurile s-au îmbunătățit vizibil în DirectX
9, însă chiar și asa, au mai intervenit fluctuații
de framerate de-a dreptul îngrijorătoare. Pe lângă aceste
probleme de natură tehnică, versiunea de PC suferă și de alte
lipsuri, cum ar fi absența multiplayer-ului
splitcreen, prezent în variantele de consolă, însă în mod
inexplicabil omis din ediția de PC. Producătorii ar trebui să
învețe să folosească puterea suplimentară oferită de hardware-ul
modern, precum și opțiunea de a trimite semnal video către două sau
mai multe monitoare în același timp.

În concluzie, în ciuda momentelor sale reușite, F.E.A.R.
3 nu este capabil să se ridice la înălțimea predecesorilor
săi. Dacă primul F.E.A.R. ar putea fi
comparat cu un blockbuster de succes, iar F.E.A.R.
2 ar fi continuarea sa, nu la fel de reușită ca
originalul, însă îndeajuns de bună pentru a mulțumi fanii,
F.E.A.R. 3 probabil că s-ar mulțumi cu titlulatura
de sequel de buget, fără prea mari pretenții, realizat pentru
televiziune (sau publicat direct pe DVD).