Fear The Wolves – versiunea Early Access a fost amânată
Deși fusese promisă pentru astăzi, versiunea Early Access a jocului Fear The Wolves, Battle Royale-ul imaginat de Vostok Games (studio format din foști producători ai seriei S.T.A.L.K.E.R.), va mai întârzia câteva săptămâni.
Decizia s-a luat în urma consultării feedback-ului primit de echipa realizatoare pe parcursul sesiunii Closed Beta a jocului. De asemenea, până în momentul în care Fear The Wolves va intra în faza Early Access, sesiunea de test Closed Beta va rămâne activă, cei de la Vostok Games bazându-se foarte mult pe sugestiile venite din partea fanilor.
Fear The Wolves promite să îmbine regulile Battle Royale (ultimul supraviețuitor din nu mai puțin de 100 de participanți la joc, fie solo, fie pe echipe) cu elemente distinctive, împrumutate direct din seria S.T.A.L.K.E.R.: acțiunea va avea loc într-un Cernobîl devastat de radiații și va fi privită dintr-o perspectivă first person, iar, pe lângă adversari, jucătorii vor avea de înfruntat și anomaliile caracteristice zonei, creaturi mutante, precum și un ciclu dinamic noapte-zi.
În timp, vor fi adăugate elemente suplimentare, cum ar fi o nouă hartă, un nou mod de joc, posibilitatea de a arunca priviri după colț sau de a te deplasa culcat, mai multe arme, echipamente, mutanți și vreme dinamică. Evident, cei de la Vostok Games promit că feedback-ul primit din partea comunității va juca un rol important în dezvoltarea viitoare a jocului.
Versiunea Early Access pentru Fear The Wolves va fi disponibilă în câteva săptămâni pentru PC, prin intermediul Steam, la un preț echivalent cu 19,99€. Versiunea finalizată a jocului este așteptată în cursul anului 2019 și urmează să fie lansată atât pentru PC, cât și pentru console.