FIFA 13 – reclamă spectaculoasă cu Leo Messi în prim plan!
Cei de la Electronic Arts sunt mai hotărâți ca niciodată să promoveze FIFA 13 în cel mai eficient mod cu putință. Astfel, spotul publicitar al jocului, realizat în colaborare cu Sony Computer Entertainment (PlayStation), are în prim plan figuri precum Joe Hart (portarul celor de la Manchester City, precum și al naționalei Angliei), Karim Benzema (atacantul celor de la Real Madrid), Harry Redknapp (fostul antrenor al clubului Tottenham Hotspur) și, bineînțeles, Lionel Messi, fotbalistul ales drept imagine a ediției FIFA din acest an!
FIFA 13 va oferi o serie de îmbunătățiri, cum ar fi First Touch Control, Complete Dribble, Tactical Free-Kicks, Attacking AI, precum și un motor fizic Player Impact Engine revizuit. De asemenea, grafica viitorului FIFA 13 va avea de câștigat grație tehnologiei Dimensional Imaging.
FIFA 13 va fi lansat pe 28 septembrie 2012.