Cei de la Square Enix au anunțat că au de gând să lanseze o versiune demonstrativă pentru cel mai nou joc al seriei Final Fantasy. Astfel, demo-ul Final Fantasy XIII-2 va putea fi downloadat chiar în această săptămână, prin intermediul serviciilor online aferente fiecărei console.
Versiunea de Xbox 360 a demo-ului va fi publicată începând de mâine, 10 ianuarie 2012, pe Xbox Live. Tot mâine va fi lansat demo-ul și pentru utilizatorii PlayStation Network din Statele Unite ale Americii, în timp ce deținătorii de PlayStation 3 din Europa vor fi nevoiți să mai aștepte o zi, până pe 11 ianuarie 2012.
De asemenea, Square Enix a publicat și un nou trailer pentru Final Fantasy XIII-2, dedicat rasei Moogle, o prezență obișnuită în titlurile acestei serii.
Jocul este o continuare directă a lui Final Fantasy XIII, titlu care a fost lansat în 2009 în Japonia (2010 în restul lumii). În ciuda reacției nu tocmai pozitive a criticilor de specialitate, Final Fantasy XIII s-a vândut în peste 6 milioane de exemplare, determinându-i pe cei de la Square Enix să realizeze o continuare, în care să rezolve problemele jocului inițial.
Final Fantasy XIII-2 s-a lansat deja în Japonia pe 15 decembrie 2011, urmând ca versiunea europeană a jocului să apară pe 2 februarie 2012, pentru Xbox 360 și PlayStation 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER