Deși, în mod normal, avem parte de așa-zisele „launch trailers” înainte de lansarea anumitor jocuri, Square Enix joaca din nou după propriile reguli. Astfel, trailer-ul final pentru Final Fantasy XV și-a făcut apariția după lansarea oficială a jocului, ce a avut loc ieri.
De-a lungul istoriei sale, Final Fantasy XV a trecut prin multe schimbări și amânări, acesta fiind anunțat inițial în 2006, sub numele de Final Fantasy Versus XIII. După amânări peste amânări, Square Enix a hotărât să redenumească jocul în Final Fantasy XV și să-l redirecționeze către actuala generație de console – PlayStation 4 și Xbox One.
Square Enix dorește să transforme lansarea lui Final Fantasy XV într-un eveniment de proporții epice, anunțând că, pe lângă jocul propriu-zis, va lansa și Kingsglaive: Final Fantasy XV (un film CGI, deja disponibil), Brotherhood Final Fantasy XV (o serie animată), precum și Justice Monsters Five (un joc de mobile ce va putea fi jucat și în cadrul lui Final Fantasy XV).
Final Fantasy XV este disponibil acum în următoarele ediții pentru PlayStation 4 și Xbox One: standard (229,90 lei), Steelbook Edition (239,90 lei) și Deluxe Edition (399,90 lei). Alternativ, jocul poate fi achiziționat în regim digital, prin intermediul PlayStation Store, în versiuni standard (269,90 lei) sau Digital Premium Edition (include Season Pass, 389,90 lei).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER