Fortnite: Battle Royale – specificații minime pentru versiunea de Android?
Epic Games a anunțat că versiunea pentru Android a extrem de popularului Fortnite: Battle Royale urmează să fie lansată în această vară. Dezvăluirea oficială a fost urmată de o serie de zvonuri legate de un probabil parteneriat cu Samsung, prin intermediul căruia jocul, în ediția sa pentru Android, ar urma să beneficieze de o perioadă de exclusivitate pentru terminalele Samsung Galaxy Note 9, anunțul urmând să fie făcut pe 9 august, odată cu prezentarea oficială a acestui nou smartphone.
Comunitatea XDA a mers mai departe, obținând, prin procedeul de data mining a API-ului ce stă în spatele unui cont Epic Games (necesar pentru a juca Fortnite, indiferent de platformă), informații și mai detaliate despre specificațiile minime pe care va rula ediția de Android a jocului. Astfel, conform datelor obținute de XDA, „cerințele de sistem” minime pentru a putea rula Fortnite pe Android sunt următoarele:
• OS: Android 5.0 Lollipop 64-bit sau mai recent
• Memorie RAM: 3GB sau mai mult
• GPU: Adreno 530 sau mai bun, Mali-G71 MP20, Mali-G72 MP12 sau mai bun
Această listă de specificații oferă o imagine mult mai clară asupra dispozitivelor necesare pentru a rula corespunzător Fortnite: Battle Royale pe Android, orice device relativ modern, bazat cel puțin pe chip-urile Qualcomm Snapdragon 820 sau Exynos 8895 urmând a putea fi folosit pentru a juca titlul celor de la Epic Games. În această listă ar trebui să se încadreze smartphone-uri extrem de populare chiar și acum câțiva ani, cum ar fi Samsung Galaxy S7, Google Pixel, OnePlus 3 sau OnePlus 3T.