Gears of War 4 Review: din tată în fiu
În materie de gaming, Microsoft are mai degrabă o reputație proastă, deciziile luate recent de divizia Xbox fiind considerate nefericite: accentul exagerat pus pe Kinect în ultimii ani de viață ai consolei Xbox 360, DRM-ul draconic pregătit pentru Xbox One (la care s-a renunțat între timp), alegerile nefericite în materie de hardware și comunicare legate de aceeași consolă Xbox One sau renunțarea la studiouri precum Bungie (seria Halo, devenit independent) și Ensemble Studios (seria Age of Empires, desființat).
Totuși, în ultima vreme, cei de la Microsoft au făcut câteva mutări pozitive în ceea ce privește divizia lor de gaming: revizia Xbox One S a rezolvat câteva dintre problemele originalului, bucurându-se de succes, iar jocurile exclusive Xbox sunt acum disponibile și pentru Windows, cu opțiuni de cross buy, cross platform play și achievement-uri comune ambelor platforme. Mai mult, Microsoft pare să fi învățat o lecție de la principalul său concurent în acest domeniu (Sony), punând bazele mai multor studiouri interne capabile să producă jocuri pentru platformele Xbox și Windows.
Astfel a luat naștere The Coalition, studio condus de Rod Fergusson (ex-Epic Games, ex-Irrational Games), însărcinat cu readucerea în prim plan a seriei Gears of War. Zis și făcut: Gears of War 4 a fost lansat în această toamnă, fiind, pentru prima dată în istoria seriei, disponibil încă de la început atât pentru Xbox One, cât și pentru PC (Windows 10).
Schimbarea studioului producător nu a avut un impact atât de mare pe care ne-am fi așteptat: Gears of War 4 rămâne foarte familiar fanilor înrăiți, aducând totuși o serie de noutăți, care, deși nu atât de evidente, îmbunătățesc în mod clar gameplay-ul de bază al seriei. Lucru extrem de evident încă de la primele minute în care ai ocazia să-l controlezi pe J.D. Fenix, nimeni altul decât fiul lui Marcus Fenix, eroul principal din trilogia inițială Gears of War.
Această „întinerire” nu se face simțită doar la nivelul noii distribuții de personaje, formate în principal din amicii de aceeași vârstă ai lui J.D., ci și în ceea ce privește controlul și libertatea de mișcare a noului Gears 4. Ajunge să încerci primul titlu al seriei (sau versiunea sa remasterizată Ultimate Edition) și apoi Gears of War 4 și vei remarca imediat că J.D. pare ceva mai abil decât tatăl său, cu o mobilitate mai mare, noi atacuri melee, păstrând însă sistemele de deplasare și cover clasice. Pe scurt, Gears of War 4 „se simte” mai bine decât predecesorii săi, iar acest lucru trebuie apreciat.
Și povestea se încadrează în același trend, în ciuda introducerii a numeroase personaje noi. Cu alte cuvinte, deși la prima vedere se încearcă ridicarea unor probleme mai serioase (un regim autoritar sfidat de grupuri de rebeli, relația dintre părinți și copii, ipoteza pierderii unui părinte), până la urmă scenariul lui Gears of War 4 poate fi confundat cu cel al unui desen animat de sămbătă dimineața (ce-i drept, cu mult mai mult sânge pe metrul pătrat). Eroii noștri luptă împotriva unei noi amenințări cu același zâmbet tâmp pe buze, greutatea așa-ziselor momente tragice din joc fiind ștearsă cu buretele în secundele următoare de glumele pe care personajele le fac între ele. Acest aer „zglobiu”, dar și modul în care Liam McIntyre (Spartacus) îl interpretează pe J.D., aduc aminte foarte mult de seria Uncharted și al său mereu-glumeț Nathan Drake.
Această relativă inconsecvență caracterizează și unele momente de gameplay: partea introductivă și ai săi roboți ostili sunt de-a dreptul banali și plictisitori în comparație cu inamicii organici de mai târziu, iar secvențele speciale foarte spectaculoase, așa-numitele „set pieces”, parcă sunt prea scurte, pălind în fața unor segmente repetitive și plictisitoare. Spre exemplu, mi-ar fi plăcut să vad mai multe curse cu motocicletele lui Marcus Fenix decât porțiuni parcă extrase din Horde Mode și implementate oarecum forțat în campania single player.
Din fericire, deși pare un pic grăbită de la un moment dat, campania single player are meritul de a introduce în ecuație numeroase noi tipuri de inamici, precum și câteva arme noi. Dacă roboții amintiți mai devreme nu impresionează, nu același lucru se poate spune despre „monștrii” pe care îi vei întâlni pe parcurs, câțiva inamici noi fiind demni de laudă (unul dintre aceștia este Snatcher-ul, un soi de gândac supradimensionat care te poate înghiți de viu). Armele noi, precum lansatorul de lame sau shotgun-ul „pe steroizi” Overkill se integrează foarte bine în universul Gears și devin foarte utile în anumite momente. Merită lăudat și AI-ul coechipierilor, care, spre deosebire de Gears of War Ultimate Edition, sunt capabili să se apere singuri și să te reînvie în majoritatea cazurilor în care esti doborât în luptă.
În ceea ce privește multiplayer-ul, Gears of War 4 se dovedește a fi unul dintre cele mai generoase „pachete” de pe piață. Campania poate fi abordată și în mod cooperativ, atât online, cât și split screen, pe același sistem, iar Versus (multiplayer-ul competitiv), pe lângă noile moduri de joc (cum ar fi Dodgeball, Escalation sau Arms Race), oferă suport pentru facilități dispărute din jocurile actuale precum boți în meciurile private sau posibilitatea de a juca via LAN.
Evident, nu lipsește nici modul de joc Horde, deja marcă înregistrată a seriei Gears of War, în care jucătorii trebuie să lucreze împreună pentru a supraviețui valurilor de atacatori. Gears of War 4 vine cu noutăți și la acest capitol, fiind adăugate clase de personaje, fiecare cu propriile abilități, câte un boss puternic la fiecare zece valuri de inamici, dar și așa-zisul Fabricator, un container de resurse ce poate fi mutat prin hartă, cu ajutorul căruia pot fi construite fortificații și instalate turete, în stilul jocurilor de tip Tower Defense. Din păcate, și Gears of War 4 se alătură curentului actual, în care jucătorii pot cumpăra în schimbul banilor reali loot box-uri cu tot felul de item-uri dedicate modului multiplayer (nu doar cosmetice).
Trebuie să mărturisesc că atunci când ne-a fost livrat key-ul de review pentru Gears of War 4 am apreciat faptul că acesta activa atât versiunea de Windows 10 a jocului, cât și pe cea pentru Xbox One. Din experiența recentă a jocurilor livrate prin intermediul Windows Store (vezi Forza Horizon 3, spre exemplu), nu mă așteptam la nimic bun de la versiunea PC a jocului, fiind convins că voi ajunge să joc până la urmă Gears of War 4 pe Xbox One.
Totuși, nu mică mi-a fost surprinderea atunci când am realizat că Gears of War 4 este una dintre cele mai reușite portări pe PC pe care am avut ocazia să le încerc în ultima vreme, și de departe cel mai bine optimizat joc UWP (Universal Windows Platform) livrat prin intermediul Store-ului din Windows 10. Pe scurt, dacă dețineți un sistem cât de cât actual, veți putea rula Gears of War 4 pe PC la setări peste medie, cu un framerate solid, net superior celui de pe Xbox One. Spre exemplu, pe un sistem Core i7 6700, echipat cu 16GB de memorie RAM și o placă video GeForce GTX 960 cu 4GB de memorie video, Gears of War 4 poate fi jucat pe setări High, la o rezoluție normală de 1920×1080, la 60 de cadre pe secundă.
Dacă schimbăm placa video cu un GeForce GTX 1070 mai actual, cu 8GB, atunci putem urca nivelul detaliilor la Ultra, înregistrând un framerate mediu de peste 120fps. Chiar dacă sistemul dvs. este mai îmbătrânit, jocul dispune de o listă foarte lungă de opțiuni grafice, existând astfel toate șansele ca Gears of War 4 să funcționeze optim pe o gamă largă de configurații. În ultima instanță, dacă dispuneți doar de un laptop de office sau un sistem similar, Gears of War 4 poate fi rulat fără probleme și pe Xbox One, campania fiind totuși limitată la 30fps în acest caz, în timp ce multiplayer-ul rulează la 60 de cadre pe secundă.
În concluzie, experiența oferită de Gears of War 4 s-a dovediat a fi relaxantă și plăcută, în special datorită mișcării fluente, a controlului precis și a prestației mult peste așteptări a versiunii de PC. Totuși, nu vă așteptați la revelații: noul joc rămâne ancorat în stereotipurile seriei și nu va schimba convingerilor celor care nu au agreat precedentele titluri Gears of War.