Știam din primăvara anului trecut faptul că Netflix a achiziționat drepturile pentru a realiza un serial de tip dramă bazat pe seria de romane The Witcher, scrise de autorul polonez Andrzej Sapkowski. Deși inițial compania anunțase o serie de nume ale celor care urmau să se ocupe de bunul mers al acestui serial, se pare că planurile s-au mai schimbat, Netflix venind cu un update în acest sens.
Astfel, cel mai important, rolul personajului principal – Geralt of Rivia – va fi interpretat de nimeni altul decât actorul Henry Cavill, cea mai recentă „încarnare” a lui Superman din filmele DC (Man of Steel, Batman vs. Superman, Justice League). Producătorul executiv va fi Lauren Schmidt Hissrich (Marvel”s Daredevil, Marvel”s The Defenders, Umbrella Academy), în timp ce de regie se vor ocupa Alik Sakharov (House of Cards, Game of Thrones), Alex Garcia Lopez (Marvel”s Luke Cage, Utopia) și Charlotte Brändström (Outlander, Counterpart, Disparue).
Serialul The Witcher va fi compus din opt episoade, Sakharov urmând să se afle la cârma a patru dintre acestea (printre care și cel de debut), Garcia Lopez si Brändström urmând să-și împartă scaunul regizoral pentru restul de episoade (câte două pentru fiecare).
Seria The Witcher include nu mai puțin de opt romane și colecții de nuvele, traduse în peste 20 de limbi, de pe urma cărora s-a născut deja celebra trilogie de jocuri RPG a celor de la CD Projekt.
(ambele imagini de mai sus sunt realizate de fani și nu reprezintă materiale promoționale oficiale ale serialului produs de Netflix)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER