Ghost Recon: Future Soldier va ocoli PC-ul
După amânările din ce în ce mai dese, gamerii ce preferă PC-ul drept principală platformă de joc au un nou motiv să fie nemultumiți de Ubisoft. Astfel, conform lui Sébastien Arnoult, producer pentru Ghost Recon Online, versiunea de PC a lui Ghost Recon: Future Soldier se pare că nu va mai fi lansată niciodată.
Pur și simplu compania a analizat starea pieței actuale de jocuri pentru PC și a decis că o portare directă pentru aceasta platformă nu se mai justifică din punct de vedere financiar, din moment ce 95% dintre jucătorii de PC preferă să pirateze în loc să achiziționeze software-ul în mod legal.
Astfel, s-a renunțat la ideea unei ediții de PC a lui Ghost Recon: Future Soldier, fiind aleasă în schimb soluția unui titlu free-to-play, cum este Ghost Recon Online, pentru această platformă. În acest fel, Arnoult crede că utilizatorii de PC vor avea acces gratuit la experiența de bază caracteristică seriei Ghost Recon, fără a-și bate capul cu prețul de achiziționare, download-urile ilegale, metodele de protecție sau cine știe ce crack-uri. Cu alte cuvinte, Ubisoft se adaptează la cerințele pieței de PC.
Mai mult, oficialul Ubisoft a declarat că o versiune de PC a lui Ghost Recon: Future Soldier nici măcar nu fusese anunțată în mod oficial, deși trailerul de mai sus și forumurile oficiale ale companiei contrazic această afirmație.
Ghost Recon Online se află în acest moment în fazele de testare beta (se poate aplica pentru intrarea în beta test aici), în timp ce Ghost Recon: Future Soldier va fi în continuare lansat în martie 2012, doar pentru Xbox 360 și PlayStation 3.