God of War – despre cum a fost creată coloana sonoră a jocului

Sony Interactive Entertainment și Santa Monica Studio au lansat două noi clipuri dedicate procesului de producție a noului joc din seria God of War. În secvențele de mai jos, compozitorul Bear McCreary și producătorul muzical Peter Scaturro explică cum a luat naștere tema muzicală dedicată lui Kratos, dar și cum a fost înregistrată întreaga coloană sonoră a jocului.

În God of War, avem de-a face cu o față nouă a eroului Kratos: nemilosul spartan s-a schimbat, a îmbătrânit, are un copil și este capabil să-și stăpânească furia care l-a caracterizat în restul de jocuri ale seriei. Acțiunea are loc într-o lume dominată de elementele mitologiei nordice, în care principalul obiectiv al lui Kratos nu mai este răzbunarea cu orice preț, ci protejarea și dezvoltarea propriului fiu Atreus. Totuși, avem parte în continuare de luptele spectaculoase și execuțiile sângeroase caracteristice seriei.

De asemenea, a fost abandonată formula camerelor fixe din precedentele jocuri ale seriei în favoarea unei perspective third person over the shoulder, făcându-și apariția și elemente caracteristice jocurilor RPG (precum sistemul de experiență).

God of War va fi lansat pe 20 aprilie 2018, în exclusivitate pentru PlayStation 4. Puteți citi review-ul nostru pentru noul God of War aici.

Publicat: 17 04. 2018, 12:38
Actualizat: 17 04. 2018, 12:39