Gods & Monsters – primele imagini din noul joc Ubisoft axat pe mitologia greacă
Gods & Monsters a fost surpriza păstrată de Ubisoft pentru încheierea conferinței de presă pe care compania a susținut-o la E3 2019. Dezvoltat de aceeași echipă responsabilă pentru Assassin”s Creed Odyssey, Gods & Monsters promite să se întoarcă în trecutul mitlogic al Greciei, cu o abordare însă mult mai lejeră și mai puțin serioasă.
Jucătorii vor putea intra în pielea lui Fenyx, un erou agil, rapid, puternic și capabil să se folosească de darurile oferit de zei pentru a lupta împotriva unor creaturi de legendă precum harpiile sau gorgonele. Fenyx se va mula dupa preferințele jucătorilor, iar aceștia vor avea posibilitatea de a personaliza eroul după cum doresc, întreaga poveste urmând să fie spusă de poetul Homer nepoților săi, la un foc de tabără.
Gods & Monsters va păstra natura open world caracteristică celor mai recente titluri publicate de Ubisoft, cu o lume de joc vastă, dealuri înverzite, văi întinse, porțiuni acoperite de ape și ruine. Personajul central va dispune de o sumedenie de mișcări, precum fugitul, săritul și chiar călăritul unor bestii mitologice, precum păsări phoenix sau armăsari legendari. Mai mult, Fenyx va putea doborî copacii, le va putea ridica în aer trunchiurile și va putea să le arunce în inamici grație abilităților sale telekinetice.
Explorarea mediului înconjurător va fi încurajată și de faptul că Fenyx va putea ajunge cam oriunde își dorește, cu condiția ca nivelul său de stamina să-i permită acest lucru. Cu alte cuvinte, se poate escalada și cel mai înalt munte (și dobândi comorile din vârf), însă dacă stamina este epuizată în timpul acestui proces, Fenyx riscă să cadă și să-și piardă viața. La fel ca întregul aspect „prietenos” al jocului, și această mecanică din Gods & Monsters pare împrumutată direct din The Legend of Zelda: Breath of The Wild.
Gods & Monsters este așteptat pe 25 februarie 2020, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch, PC și Google Stadia.