Gran Turismo Sport, amânat până în 2017

Era limpede că atunci când a fost anunțat, în această primăvară, Gran Turismo Sport nu se afla într-un stadiu calitativ capabil să dea speranțe că perioada de lansare promisă – mijlocul lunii noiembrie a acestui an – ar putea fi respectată. Așadar, în ciuda promisiunilor producătorilor de la Polypohony Digital, am preferat să rămânem circumspecți în privința acestui aspect.

Și iată că temerile noastre s-au dovedit întemeiate: Kazunori Yamauchi, liderul studioului Polyphony Digital, a confirmat prin intermediul unui post pe PlayStation Blog faptul că s-a luat decizia amânării lui GT Sport, primul titlu al seriei Gran Turismo conceput pentru PlayStation 4 urmând să fie lansat undeva în 2017.

Când exact? Nu se știe încă. La momentul actual, Polyphony Digital are nevoie de mai mult timp pentru a implementa așa cum se cuvine noutățile precum tehnica de render physics-based, simularea corectă a sunetelor și photo mode-ul extins botezat Scapes. Mai multe despre noile opțiuni de gameplay pe care le promite Gran Turismo Sport găsiți în preview-ul nostru exclusiv.

Așadar, deși nu a fost stabilită încă o dată de lansare pentru GT Sport, Sony și Polyphony Digital vor continua să expună versiunile preliminare ale jocului în cadrul mai multor evenimente de gaming din cursul acestui an, o decizie finală în privința lansării urmând să fie luată în curând.

Publicat: 05 09. 2016, 12:29
Actualizat: 05 09. 2016, 12:30