Gran Turismo Sport – parteneriat cu TAG Heuer și noul prototip Fittipaldi EF7

Salonul auto de la Geneva a fost locul ales de studioul Polyphony Digital și Sony pentru a dezvălui două parteneriate noi legate de viitorul joc al seriei Gran Turismo: GT Sport. Având în vedere că Sony are deja o înțelegere cu FIA, prin intermediul căreia Gran Turismo Sport va fi acceptat de federație drept disciplină oficială a sporturilor cu motor, era nevoie de un partener pentru a cronometra performanțele piloților virtuali: TAG Heuer. Proaspăt anunțatul parteneriat este celebrat prin intermediul unui nou trailer.

Tot la Geneva a fost dezvăluit și noul model concept Fittipaldi EF7 Vision Gran Turismo, de al cărui design sunt responsabili cei de la Pininfarina, acesta urmând să fie inclus în selecția de mașini ce-si vor face apariția în Gran Turismo Sport. Fittipaldi EF7 a primit la rândul său un nou trailer, pe care îl puteți viziona mai jos, precum și o serie nouă de imagini.

Gran Turismo Sport promite numeroase noutăți, precum tehnica de render physics-based, simularea corectă a sunetelor și photo mode-ul extins botezat Scapes. Mai multe despre noile opțiuni de gameplay pe care le promite GT Sport găsiți în preview-ul nostru exclusiv.

Gran Turismo Sport va fi lansat în cursul acestui an, în exclusivitate pentru PlayStation 4, jocul urmând să ofere suport pentru PlayStation 4 Pro și PlayStation VR.

Gran Turismo SportGran Turismo Sport

Gran Turismo SportGran Turismo Sport

Gran Turismo SportGran Turismo Sport

Gran Turismo SportGran Turismo Sport

Gran Turismo SportGran Turismo Sport

Gran Turismo SportGran Turismo Sport

Publicat: 09 03. 2017, 15:25
Actualizat: 09 03. 2017, 15:26