Grow Home, un nou joc de la Ubisoft
Ubisoft a anunțat Grow Home, un nou joc dezvoltat de o echipă formată din doar opt oameni din cadrul studioul Reflections, cu sediul în Newcastle, Regatul Unit al Marii Britanii (același studio care s-a ocupat și de mai vechiul Driver: San Francisco).
În Grow Home, jucătorii vor avea ocazia să-l întruchipeze pe BUD (Botanical Utility Droid), un roboțel naiv, aflat la nivelul de înțelegere a unui copil, trimis într-o misiune specială: acesta trebuie să exploreze galaxia în căutarea unei anumite specii de plantă. Această plantă este unica capabilă să oxigeneze planeta de pe care provine simpaticul BUD.
Mai mult, acest tip de plantă crește fără oprire, întregul gameplay din Grow Home fiind conceput în jurul ideii de a escalada așa-numita Star Plant. Jucătorii vor controla independent cele două brațe ale roboțelului BUD, acestea fiind capabile să se agațe de orice suprafață din lumea de joc. Acțiunea se va desfășura într-un mediu deschis, unde jucătorii vor fi liberi să exploreze numeroase insule sau caverne ascunse, în căutarea plantei, dar și a unor cristale speciale, cei îi vor conferi noi abilități micuțului BUD.
Grow Home va fi lansat exclusiv pentru PC, prin intermediul Steam, pe 4 februarie 2015.