Gran Turismo Sport a primit un nou update de conținut masiv prin intermediul proaspăt lansatului patch v1.13. Grație acestuia, jocul celor de la Polyphony Digital se îmbogățește cu: 12 mașini noi, două circuite noi, precum și trei probe noi pentru campania single player GT League.
În privința circuitelor, fanii ovalului Blue Moon Bay Speedway vor avea parte de noi provocări datorită noilor Blue Moon Bay Speedway Infield A și B, care adaugă viraje periculoase și ace de păr traseului familiar.
Cei 12 bolizi adăugați în GT Sport de acest update sunt: Alpine A110 1600S, Alpine A110 Première Édition, Audi R8 4.2 FSI R tronic, De Tomaso Pantera, Dodge Challenger R/T, Ford Mustang Mach 1, Gran Turismo F1500T-A, Lamborghini Aventador LP 700-4, Subaru WRX STI Isle of Man Time Attack Car, Subaru Falken Tire / Turn 14 Distribution BRZ, Toyota Supra 3.0GT Turbo A și Toyota MR2 GT-S.
Modul single player GT League va primi la rândul său trei probe noi: Stars & Stripes (în Beginner League), Vision Gran Turismo Trophy (în Amateur League) și F1500 Championship (în Professional League).
Gran Turismo Sport este disponibil acum, în exclusivitate pentru PlayStation 4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER