Update: Microsoft a prezentat săptămâna trecută, în cadrul unui eveniment organizat la San Francisco, noutățile legate de platforma Xbox 360. Pe lângă cele două imagini din pe care le puteți admira mai jos, au fost lansate și primele secvențe video din Halo 4, sub forma unui documentar. De asemenea, cei de la GameTrailers au realizat un interviu cu echipa de la 343 Industries, precum si un montaj dedicat exclusiv secvențelor de gameplay din Halo 4. Le puteți viziona pe toate trei in cele ce urmează.
Halo este fără urmă de îndoială cea mai importantă franciza din domeniul gaming-ului pe care Microsoft o are în portofoliul propriu. Prin intermediul aventurilor lui Master Chief, consolele Xbox și Xbox 360 au reușit să se impună, într-o piață altădată dominată de Nintendo și Sony.
Dupa realizarea a nu mai puțin de cinci titluri Halo (Halo, Halo 2, Halo 3, Halo 3 ODST și Halo Reach), studioul Bungie s-a despărțit de Microsoft, alegând să devină din nou un producător independent de jocuri și să semneze cu Activision pentru un nou proiect, încă neanunțat.
Astfel, cei de la Microsoft s-au văzut nevoiți să înființeze o nouă divizie a companiei – 343 Industries, dedicată în întregime managementului fracizei Halo. Primul produs apărut sub egida 343 Industries a fost Halo: Combat Evolved Anniversary, un remake HD al primului joc din serie, lansat în toamna anului trecut alături de Saber Interactive.
Fanii înrăiți ai seriei așteaptă însă Halo 4, continuarea oficială promisă în cadrul E3 2011. De la anunțul inițial însă, atât Microsoft, cât și 343 Industries s-au ferit să facă noi anunțuri referitoare la Halo 4, menținând jocul departe de ochii publicului. Lucrurile sunt pe cale să se schimbe însă, dovada fiind lansarea primelor două imagini oficiale din Halo 4.
Conform celor de la 343 Industries, aceste screenshot-uri sunt extrase direct din joc, fără a suferi modificări ulterioare (totuși, rezoluția de 1600×900 și antialiasing-ul ridică semne de întrebare referitoare la veridicitatea acestor afirmații). De asemenea, Corrinne Yu, principalul programator al motorului grafic din spatele jocului, a afirmat că Halo 4 va fi cel mai arătos joc lansat vreodată pe console.
Halo 4 este așteptat în această toamnă, jocul urmând sa fie lansat în exclusivitate pentru Xbox 360.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER