Hellblade: Senua’s Sacrifice are dată de lansare!
Studioul independent Ninja Theory, autor al unor jocuri de acțiune precum Heavenly Sword, Enslaved: Odyssey To The West sau DmC: Devil May Cry, a anunțat data de lansare pentru Hellblade: Senua’s Sacrifice, noului lor proiect. Astfel, noul titlu al celor de la Ninja Theory va fi lansat pe 8 august 2017, în format digital pentru PC și PlayStation 4.
Este pentru prima dată în ultimii ani când Ninja Theory alege să lucreze fără ajutorul unui publisher important, Hellblade: Senua’s Sacrifice fiind realizat exclusiv cu resursele interne ale studioului britanic. Deși cei de la Ninja Theory promit o experiență vizuală și de gameplay la nivelul titlurilor AAA actuale, recunosc că Hellblade: Senua’s Sacrifice va oferi o durată de joc înjumătățită față de un astfel de titlu cu pretenții.
Tocmai din acest motiv Hellblade: Senua’s Sacrifice poate fi precomandat pentru un preț de numai 29,99$ / 29,99€ / 24,99£ prin intermediul PlayStation Store (pentru PS4) și prin Steam sau GOG (în cazul versiunii pentru PC). Cei care aleg să precomande versiunea pentru PlayStation 4 vor primi o temă dinamică pentru interfața consolei, în timp ce un preorder pentru ediția de PC va fi însoțit de mini-banda desenată Hellblade: Senua”s Song, realizată în parteneriat cu Valiant Entertainment.
Hellblade: Senua’s Sacrifice va fi disponibil începând cu 8 august 2017, în format digital, pentru PlayStation 4 și PC (Steam și GOG).