Hitman Absolution Review: de-a dreptul criminal

Unul dintre cele mai așteptate jocuri ale anului a sosit! Hitman: Absolution, cel de-al cincilea titlu din seria Hitman, a fost lansat la o distanță de șase ani față de jocul precedent, iar un asemenea interval de timp poate indica apariția unor schimbări radicale în rețeta jocului. În ultimii șase ani jocurile au suferit modificări majore pe toate planurile. Ei bine, aceasta a fost și curiozitatea mea: cât de mult s-a schimbat Agentul 47? Mai este el pe placul fanilor obișnuiți cu această serie?

Îmi amintesc și acum primul contact cu titlurile Hitman. Era anul 2000, iar calculatorul meu nu putea ține pasul cu grafica avansată din primul joc al seriei, Hitman: Codename 47. Din acest punct de vedere, am avut o experiență groaznică, 5-10 cadre pe secundă nefiind tocmai de ajuns pentru a savura tainele jocului. Totuși în puținele minute în care l-am încercat am făcut cunoștință cu Agentul 47 și cu o mare parte dintre armele și acțiunile care îl caracterizează. Mi-a plăcut. După primul upgrade la calculator am fost în mod constant un jucător de Hitman și pur și simplu am început să ador întregul concept.

EXECUȚIA POVEȘTII, POVESTEA EXECUȚIEI

Acțiunea din Hitman: Absolution se petrece după evenimentele din jocul precedent, Blood Money. Agenția ICA s-a reorganizat iar Agentului 47 îi este oferit un contract ceva mai dificil: uciderea Dianei Burnwood și răpirea unei fete pe nume Victoria, care este în grija acesteia. Diana este singura persoană din Agenție cu care 47 a avut o relație de comunicare și încredere până la închiderea și reorganizarea Agenției. După o scurtă misiune de tip tutorial, stimatul nostru agent chelios ajunge în postura de a apăsa pe trăgaci și a asculta ultima dorință a Dianei: ca Agentul 47 să aibă grijă de Victoria. Acest lucru se și întâmplă – 47 rupe contactul cu Agenția și încearcă să o țină pe Victoria ascunsă de toți cei care o vânează pentru caracteristicile ei speciale.

Povestea incredibilă prin care trece Agentul 47 în Absolution se desfășoară pe parcursul a 20 de misiuni, însă pentru prima dată în serie, misiunile sunt împărțite în segmente mai mici, ca niște subniveluri. Tranziția de la misiune la misiune dar și de la segment la segment se face de multe ori prin secvențe cinematice foarte bine realizate, acest lucru contribuind la o experiență mai dinamică și cinematică. Însă temerile tuturor erau acelea că noul joc a devenit un shooter liniar, un Hitman mult simplificat. Din fericire nu este așa.

VECHI ȘI NOU

Hitman: Absolution oferă aceeași libertate de execuție a misiunilor ca și jocurile precedente. Ba mai mult, jocul a păstrat toate părțile bune din Blood Money și a adăugat unele facilități noi, ce-l aduc la standardele gamingului din 2012. Victimele pot fi depozitate în containere sau șifoniere, crimele pot fi executate în așa fel încât să pară simple accidente, atenția inamicilor poate fi distrasă prin zgomote produse de aruncarea unor obiecte pe jos sau de deschderea unui radio, deghizările funcționează la fel ca în Blood Money, viața lui 47 este regenerabilă, acum el se poate lupta corp la corp cu inamicul cu ajutorul unor quick-time event-uri. Pentru asasinate executate perfect, adică fără a ucide niciun alt personaj în afară de țintă, se obțin puncte care deblochează anumite avantaje precum o durată mai lungă de Instinct Vision.

Instinct Vision este o funcție nouă ce înlocuiește vechile hărți de nivel și reprezintă capacitatea Agentului 47 de a simți lucruri pe care probabil doar un asasin creat într-un laborator din România le poate simți (da, conform poveștii, 47 a fost creat în România). Prin activarea Instinct Vision, Agentul 47 vede inamicii prin pereți și intuiește traseul pe care îl urmează NPC-urile în următoarele secunde prin afișarea unor mici flăcări pe traseele acestora. De asemenea, Instinct Vision îl ajută pe asasin să treacă neobservat pe lângă persoane care altfel l-ar recunoaște. O ultimă utilitate a lui Instinct Vision este cea care îl face pe agentul nostru preferat să pară și mai puternic: Point Shooting. Această facilitate permite intrarea în slow-motion și plasarea unor markere pe mai multe ținte, urmând ca, la apăsarea unui buton, Agentul 47 să iasă din slow motion și să execute foarte rapid focurile de armă către punctele alese. Însă aceste abilități trebuie utilizate cu grijă, cantitatea de Instinct Vision fiind limitată.

Armele sunt în general aceleași cu care seria ne-a obișnuit, inclusiv pistolul preferat al lui 47, Silverballer. Sistemul de tras cu arma a fost în schimb modernizat, el respectând acum standardul industriei: click-dreapta țintește, click-stânga trage. De asemenea, Hitman a învățat să își țină „capul la cutie” cu ajutorul unui sistem de cover bine pus la punct ce-i permite să-și găsească un partener de nădejde în orice canapea, zid sau pian din imediata apropiere. O problemă de pe urma căreia am avut de suferit a fost aceea că Agentul 47 nu se desprinde de cover până la apăsarea butonului special pentru cover. Din această cauză am fost remarcat de către inamici și a trebuit să reiau o bună parte din nivel. Ar fi fost mai natural să te poți desprinde din cover doar prin faptul că încerci să mergi în direcția opusă obiectului respectiv.

Jocul are cinci niveluri de dificultate, ce pot fi alese la începutul misiunii. Pe primul nivel jocul este foarte ușor, pe cel de-al doilea jocul are o dificultate medie, iar celelalte trei sunt din ce în ce mai grele, cu inamici mai numeroși și mai rapizi și fără ajutoare precum Instinct Vision sau interfață grafică în timpul gameplay-ului. Pe cel de-al doilea nivel de dificultate (Normal), jocul mi s-a părut echilibrat din toate punctele de vedere.

În afară de campania propriu-zisă mai există un mod de joc numit Contracts. Acest mod este practic locul în care jucătorii se pot refugia după ce au terminat firul poveștii. În Contracts fiecare jucător își poate crea misiuni cu obiective proprii, pe care poate mai apoi să le partajeze cu lumea întreagă. Acesta este practic un mod multiplayer asincron și țin să laud inițiativa producătorilor de a introduce această modalitate de joc, în loc de a se grăbi să realizeze un mod multiplayer „real” care putea foarte ușor să devină un eșec într-o lume inundată de jocuri online. Contracts este și singurul loc în care armele și costumul Agentului 47 pot fi alese înainte de a intra efectiv în misiune, în campanie aceste lucruri fiind predefinite.

TEHNOLOGIC VORBIND

Din punct de vedere al graficii jocul arată impecabil. Noul engine Glacier 2 dezvoltat de către IO Interactive este de-a dreptul superb. Un număr impresionant de personaje pot intra pe ecran fără a afecta foarte mult numărul de cadre pe secundă, iar sistemul de lumini este notabil. Poate că s-a exagerat un pic cu efectul de bloom, căci uneori până și chelia agentului nostru pare să arate ca un far. În general însă, Hitman: Absolution este unul dintre cele mai arătoase jocuri din ultima vreme.

Sunetul este de asemenea bine construit, cu muzică și efecte sonore din ce în ce mai accentuate pe măsură ce asasinul se apropie de pericol. Dialogurile sunt bine executate iar mimica personajelor este animată prin tehnologii motion capture. Pe parcursul jocului întâlnim foarte multe personaje care discută diverse lucruri mai mult sau mai puțin importante pentru misiunea în curs, iar discuțiile sunt în general credibile. Uneori chiar amuzante.

CONCLUZIE

Hitman: Absolution este un joc pe care l-am încercat cu teama că una dintre seriile care mi-au plăcut ar putea să devină anostă și simplă. În realitate am întâlnit același concept pe care îl cunoșteam, dar augmentat. Cu o realizare artistică foarte bună, o schemă de control modernizată și tehnologia vizuală avansată, Hitman: Absolution este o evoluție a seriei și poate cuceri orice gamer.

Publicat: 28 11. 2012, 15:22
Actualizat: 28 11. 2012, 15:23