Hitman: Absolution – uneltele meseriei de asasin

Jocurile seriei Hitman s-au făcut remarcate prin libertatea de „exprimare” pe care o oferă jucătorului: Agentul 47 putea acționa silențios, minimizând numărul de victime, sau putea recurge la soluții extreme, împroșcând gloanțe în toți cei care îi stau în cale.

Lucrurile nu se vor schimba în viitorul Hitman: Absolution, Agentul 47 urmând să se poată folosi de aproape orice obiect din mediul înconjurător pentru a-și duce misiunile la bun sfârșit.

Povestea din Hitman: Absolution îi va purta pașii Agentului 47 printr-o aventură mult mai „intimă”, cu un caracter personal mult mai accentuat. Nevoit fiind să accepte ceea ce producătorii numesc „cel mai periculos contract al carierei sale”, Agentul 47 devine principala țintă a tuturor autorităților, un întreg oraș aflându-se pe urmele sale.

Hitman: Absolution se laudă de asemenea cu cel mai mare buget de producție folosit vreodată de un joc realizat în Danemarca. Hitman: Absolution va fi lansat pe 20 noiembrie 2012, pentru PC, Xbox 360 si PlayStation 3.

Publicat: 18 09. 2012, 12:20
Actualizat: 18 09. 2012, 12:21