Homefront: The Revolution – dată de lansare și un nou trailer
Deep Silver și Dambuster Studios au confirmat datele de lansare pentru Homefront: The Revolution, cel de-al doilea joc al seriei care pleacă de la premisa conform căreia Statele Unite ale Americii au fost invadate de Coreea de Nord. Astfel, Homefront: The Revolution va fi lansat pe 17 mai 2016 în America de Nord, urmând ca Europa și restul teritoriilor să primească jocul pe 20 mai 2016. Cu această ocazie, a fost lansat și un trailer nou, pe care îl puteți urmări în continuare.
Acțiunea din Homefront: The Revolution va avea loc în anul 2029, când forțele invadatoare nord-coreene deja conduc cu mână de fier teritoriile americane. Povestea va avea loc în statul american Philadelphia, unde jucătorul va fi nevoit să pună bazele unei forțe de rezistență și să pornească revoluția împotriva asupritorilor comuniști. Spre deosebire de predecesor, Homefront: The Revolution se va baza pe un mediu de joc open-world, producătorii lăudându-se că luptele și schimburile de focuri vor fi dinamice, fără a fi scriptate în prealabil. Nu va lipsi nici modul de joc cooperativ online.
Lansarea lui Homefront: The Revolution va fi precedată de o sesiune de testare beta deschisă exclusiv utilizatorilor de Xbox One. Pentru o șansă de a participa în acest beta test (locurile vor fi limitate), va puteți înscrie aici: http://www.homefront-game.com/register.
Homefront: The Revolution va fi lansat în Europa pe 20 mai 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.