id Software prezintă inamicii din RAGE

Cei de la id Software au ajuns deja la cel
de-al cincilea episod al seriei de jurnale video care prezintă
diferite aspecte ale viitorului lor shooter la persoana întâi –
RAGE.
În episoadele precedente am putut afla mai multe despre cum

experiența companiei a fost extrem de importantă în procesul de
dezvoltare a jocului
, despre
povestea din RAGE
,
armele
și
lumea jocului
. Cel mai nou episod prezintă inamicii din
RAGE
și modul în care acestia sunt categorizați.

Astfel, fiecare regiune a jocului va fi sub stăpânirea unui
anumit tip de bandiți, abilitățile acestora
diferind în funcție de mediul în care își duc existența. Pe lângă
acești adversari umani, unii dintre cei mai periculoși
inamici vor fi mutanții
, creaturi diforme apărute în
condiții misterioase. Nu în ultimul rând, niciunul dintre
adversarii menționați până acum nu se va compara din punctul de
vedere al dificultății cu soldații Autorității, un
soi de miliție locală, foarte bine organizată.

RAGE va fi lansat în Europa pe 7 octombrie
2011
, pentru PC, Xbox 360 și PlayStation 3.

Publicat: 29 07. 2011, 15:06
Actualizat: 29 07. 2011, 15:07