Warner Bros. Interactive Entertainment și NetherRealm Studios au dezvăluit cea de-a cincea si ultima parte a trailer-ului Shattered Alliances pentru Injustice 2, dedicat poveștii din joc. Story Mode-ul continuă firul narativ în care Batman și aliații săi încearcă să reconstruiască societatea distrusă de regimul tiranic al lui Superman, in peisaj făcându-și apariția Brainiac, probabil cea mai mare amenințare pe care o vor avea de înfruntat eroii din universul DC.
Injustice 2 va oferi o distribuție extinsă de eroi și răufăcători din universul DC, dintre care nu vor lipsi nume importante precum Batman, Superman sau Aquaman, dar nici noi veniți precum Atrocitus, Gorilla Grodd sau Supergirl. Dintre arenele în care acești eroi își vor disputa supremația nu vor lipsi peisaje din Metropolis, Gotham City sau Atlantis.
Marea noutate adusă de Injustice 2 va fi însă posibilitatea de a personaliza acești eroi din universul DC după bunul plac al jucătorului. Timpul investit în joc va fi recompensat cu loot box-uri în care se vor afla item-uri ce pot schimba atât aspectul personajelor, cât și modul în care acestea vor lupta.
Mai mult, Injustice 2 va folosi moneda in-game Source Crystals, cu ajutorul căreia jucătorii vor putea achiziționa skin-uri noi pentru personaje, shadere pentru costume sau alte elemente decorative (fără impact asupra gameplay-ului propriu-zis). De asemenea, Source Crystals vor permite aplicarea proprietăților vizuale ale unui element de echipament pe un un alt astfel element de echipament. Source Crystals vor putea fi achiziționate prin intermediul Xbox Games Store și PlayStation Store în schimbul banilor reali.
Injustice 2 își va face apariția în Europa pe 19 mai 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 și Xbox One.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER