Am ajuns din nou în acea perioadă a anului în care suntem nevoiți să tragem linie și să analizăm bilanțul ultimelor 12 luni. Nu știm alții cum sunt, însă, în redacția Go4games, 2012 a lasat un gust mai degrabă amar în ceea ce privește jocurile video: sigur, am avut de-a face cu numeroase titluri de calitate, însă parcă niciunul dintre acestea nu s-a remarcat îndeajuns de mult pentru a primi mult râvnita distincție de Jocul Anului 2012.
Astfel, am decis să nu mai realizăm topuri, precum în anii precedenți; în schimb, am pus la punct o listă de jocuri recomandate, împărțite atât în funcție de genul abordat, cât și pe baza altor caracteristici, precum povestea sau grafica. Acolo unde am considerat de cuviință, am ales și mai multe titluri în aceeași categorie, fiecare dintre acestea, în opinia noastră, justificându-și prezența pe această listă de recomandări.
Acestea fiind spuse, haideți să aruncăm o privire asupra primei părți a listei de jocuri din 2012 recomandate de Go4games. Ca de obicei, așteptăm alternativele, recomandările și sugestiile voastre în secțiunea de comentarii de mai jos.
RPG (ROLE PLAYING GAME)
Chiar dacă nu se poate spune că 2012 ar fi fost un an grozav pentru jocuri, RPG-ul este genul care a avut poate cel mai puțin de suferit. Pe parcursul anului am primit jocuri mult așteptate, precum Diablo III sau Mass Effect 3, precum și portări sau republicări ale unor titluri cu greutate. Iată recomandările noastre:
Diablo III Da, după 12 ani, Blizzard Entertainment a binevoit ca în cursul acestui an să lanseze în sfârșit unul dintre mai așteptate jocuri ale ultimului deceniu. Formula action RPG a suferit câteva modificări, unele reușite, altele mai puțin inspirate, Diablo III fiind considerat inferior predecesorilor săi. Chiar și așa, Diablo III rămâne cel mai reușit RPG de categorie ușoară al anului, superior concurenței în ceea ce privește nivelul de finisare, grafica, sunetul și povestea.
Dark Souls: Prepare To Die Edition În momentul în care From Software lansa Demon’s Souls pentru PlayStation 3, cei care nu dețineau consola Sony înghițeau în gol. Atunci când From Software a lansat Dark Souls pentru PlayStation 3 și Xbox 360, era rândul utilizatorilor de PC să suspine cu tristețe. Iată că 2012 a mulțumit pe toată lumea: Dark Souls a ajuns în sfârșit și pe PC, în versiunea adăugită Prepare To Die. Astfel, unul dintre cele mai grele (dar și satisfăcătoare!) jocuri și-a dobândit o serie nouă de adepți.
Baldur’s Gate Enhanced Edition Dacă tot am vorbit de action RPG-uri și de experiențe gândite pentru gamepad, încheiem categoria dedicată jocurilor de role playing cu un adevărat clasic: Baldur’s Gate, relansat într-o versiune Enhanced Edition, atât pentru PC, cât și pentru iPad. Utilizatorii de Android nu ar trebui să dispere: Baldur’s Gate Enhanced Edition, incluzând conținutul nou, va fi lansat în cursul anului viitor și pe tabletele bazate pe sistemul de operare de la Google.
RACING (JOCURI DE CURSE)
Jocurile de curse, indiferent că vorbim de simulatoare serioase sau arcade-uri simpliste, ocupă un loc aparte în sufletul gamerilor de la noi din țară, în special datorită titlurilor seriei Need for Speed. Totuși, ediția din acest an – NFS: Most Wanted, deși un joc reușit, nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor (excepție face versiunea pentru iOS și Android), cedând locul în lista recomandărilor în favoarea următoarelor titluri:
Formula 1 2012 Nu sunt multe de spus despre jocul celor de la Codemasters: dacă sunteți fani al Marelui Circ și înclinați spre latura de simulator adevărat a genului, Formula 1 2012 este jocul pe care ar trebui să-l aveți în colecție. Trebuie apreciate și noile moduri de joc, precum și grafica reușită. Așadar, dacă Michael Schumacher s-a retras din Formula 1, cineva trebuie să îi ia locul, nu?
Forza Horizon Acesta este locul pe care, în mod normal, ar fi trebuit să-l ocupe un titlu al seriei Need for Speed. Totuși, în acest an, Forza Horizon s-a achitat de sarcini mult mai bine decât jocul celor de la Criterion Games: am avut parte de o lume deschisă de joc, un echilibru fin între arcade și simulare, numeroase mașini și posibilități de personalizare, gameplay variat și, nu în ultimul rând, vedere de la bordul fiecărui bolid. EA, luați notițe!
Sonic & All-Stars Racing Transformed Dacă am fi avut o categorie dedicată surprizelor din 2012, Sonic & All-Stars Racing Transformed ar fi ocupat cu siguranță un loc fruntaș și în acel clasament. Jocul celor de la SEGA readuce în prim plan conceptul arcade-ului pur, cu mașinuțe și personaje bine gândite, circuite excelent realizate, posibilitatea de a conduce vehicule variate (mașini, bărci, avioane) și un multiplayer de nota 10. Și nu, nu disperați, Sonic & All-Stars Racing Transformed va fi lansat și pe PC în 2013.
STRATEGIE
Pe cât de bogate au fost categoriile precedente, pe atât de sărăcăcios a fost 2012 în privința jocurilor de strategie. Anul viitor se pare că se va revanșa din acest punct de vedere, cu titluri precum Company of Heroes 2, StarCraft II: Heart of The Swarm și un nou Command & Conquer la orizont. Totusi, acum vorbim de ultimele 12 luni, un singur titlu remarcându-se dintr-o pleiadă de jocuri anonime sau expansion-uri mai mult sau mai puțin reușite.
XCOM: Enemy Unknown Un veritabil clasic readus în actualitate. Un titlu care cu greu își găsește un loc în peisajul actual al jocurilor, mult mai superficial decât cel din anii ’90, atunci când seria UFO/XCOM își trăia perioada de glorie. Și totuși, echipa de la Firaxis merită aplauze pentru modul în care au adaptat vechea rețeta la cerințele și așteptările din ziua de azi, mai ales că XCOM: Enemy Unknown a văzut lumina zilei, alături de PC, și pe console.
POVESTE
Anumite genuri de jocuri nu au nevoie de un scenariu bine pus la punct pentru a se bucura de succes și aprecierea jucătorilor. Totuși, în redacția Go4games, întotdeauna vom prefera titlurile cu o poveste dezvoltată, ce oferă un motiv în plus pentru a fi parcurse și „gustate” în totalitate. Iată recomandările noastre pentru această categorie:
Assassin’s Creed III Chiar dacă Connor Kenway nu are farmecul lui Ezio Auditore, momentele prin care trebuie să treacă eroul amerindian din Assassin’s Creed III beneficiază de o doză suplimentară de profunzime. Pe lângă cele două fire evidente ale poveștii (trecut și prezent), componenta narativă din Assassin’s Creed III ascunde un al treilea astfel de strat, mult mai puțin evident, ce are meritul de a caracteriza perfect natura umană (a protagoniștilor și nu numai).
The Walking Dead Hibridul dintre point and click și quick time events realizat de Telltale Games are un mare merit: scenariul excelent, cu personaje deosebite (capabile să îți câștige simpatia sau antipatia pe parcursul jocului) și momente ce emană emoții puternice, așa cum puține jocuri reușesc. Adăugați la acestea faptul că desfășurarea poveștii este afectată de deciziile pe care le luați pe parcursul jocului și aveți o imagine clară a motivelor pentru care The Walking Dead merită cu vârf și îndesat această recomandare.
MULTIPLAYER
Deși în redacția Go4games suntem adepții jocurilor single player cu intrigi dezvoltate, nu ne sfiim să ne „aruncăm” și în sesiuni de multiplayer, fie că vorbim de first person shootere, jocuri de curse, strategii sau ocazionalele meciuri de FIFA. Iată ce astfel de titluri ne-au atras atenția în 2012:
Halo 4 Se putea oare să lipsească un first person shooter din această listă? Din fericire pentru unii, acesta nu se numește nici Call of Duty și nici Battlefield. Halo 4 este una dintre cele mai finisate experiențe de shooter ale anului 2012, noua echipă de le 343 Industries punând foarte mult suflet în realizarea acestui joc. Pe lângă noua poveste și grafica excelentă, multiplayer-ul din Halo 4 aduce un nou suflu în cadrul genului, adăugând elemente noi unei formule clasice, consacrate și deosebit de îndrăgite.
FIFA 13 Da, recunoaștem: ne place să jucăm FIFA 13 în multiplayer. Fie că vorbim de componenta online a jocului, fie că aducem în discuție sesiunile prelungite de 1vs1 sau 2vs2 alături de prieteni și câteva navete de bere, jocul celor de la EA Sports nu are rival în rândul microbiștilor (de ocazie sau înrăiți). În plus, în multiplayer, problemele de AI sunt mult mai ușor de trecut cu vederea, iar grafica cam învechită nu mai contează aproape deloc.
Resident Evil 6 Aceasta este una dintre surprizele de pe lista noastră de recomandări: în ciuda tuturor criticilor primite, Resident Evil 6 reușește să fie una dintre cele mai interesante și de durată experiențe cooperative ale anului. Titlul celor de la Capcom număra nu mai puțin de patru campanii consistente (cam 8 ore de joc fiecare), combinația de horror și acțiune fiind potrivită pentru sesiunile de joc online sau splitscreen.
Vă așteptăm pe Go4games în zilele ce urmează pentru cea de-a doua parte a listei noastre de recomandări. Până atunci, nu uitați să ne împărtăsiți părerile voastre despre jocurile anului 2012 prin intermediul secțiunii de comentarii de mai jos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER