Jocurile anului 2017 – recomăndarile Go4games (partea a II-a)
În prima parte a listei noastre de recomandări referitoare la cele mai bune jocuri din 2017 ne-am oprit asupra celor mai bune RPG-uri, jocuri cu mașini și titluri de strategie. În articolul de azi vom trece la următoarele trei categorii: shooter, acțiune și aventură.
Ultimele douăsprezece luni nu au dezamăgit atunci când vine vorba de shootere, până și mult blamată (de către o anumită categorie de jucători) serie Call of Duty prezentându-se mai mult decât onorabil, cu o revenire la originile din al Doilea Război Mondial. Totuși, oferta celor de la Bethesda ni s-a părut cea mai convingătoare din această categorie.
Cât despre titlurile de acțiune, salutăm revenirea celor de la Ninja Theory, Hellblade: Senua’s Sacrifice fiind dovada vie că un joc cu pretenții poate fi dezvoltat și fără un buget de zeci de milioane de dolari. Iar în ceea ce privește aventura, fanii point and click-urilor clasice de tip LucasArts nu au fost dezamăgiți.
SHOOTER
WOLFENSTEIN II: THE NEW COLOSSUS
(Machine Games/Bethesda)
PS4/Xbox One/PC
Deși parcă mai puțin ambițios în ceea ce privește gameplay-ul față de predecesorul său The New Order, Wolfenstein II: The New Colossus a impresionat prin „nebunia” sa, prezentată în cea mai pură formă de către studioul Machine Games. Acțiunea a rămas la fel de altertă, povestea și modul în care aceasta este expusă jucând acum roluri mult mai importante decât în precedentul joc al seriei. Cu alte cuvinte, nu există mod mai plăcut de a căsăpi naziști (într-un stil care l-ar face invidios și pe Quentin Tarantino) decât The New Colossus.
PREY
(Arkane Studios/Bethesda)
PS4/Xbox One/PC
Bethesda n-a avut concurență când vine vorba de shooterele lansate pe parcursul ultimelor 12 luni: Prey, cea mai nouă creație originală a studioului Arkane (autorii seriei Dishonored) ne-a adus aminte de ce am iubit atât de mult seriile Half-Life și BioShock, oferindu-ne ocazia să dezlegăm misterul stației spațiale Talos I folosind atât o serie de arme originale, cât și puterile speciale împrumutate de la inamicii extratereștri.
Mențiuni: CALL OF DUTY: WWII, DESTINY 2
ACTION (JOCURI DE ACȚIUNE)
UNCHARTED: THE LOST LEGACY
(Naughty Dog/Sony Interactive Entertainment)
PlayStation 4
Pentru al doilea an consecutiv, cei de la Naughty Dog ne dovedesc încă o dată că sunt unul dintre cele mai capabile studiouri din industrie, Uncharted: The Lost Legacy depășindu-și cu mult condiția inițială (proiectul a fost pornit drept un simplu DLC pentru Uncharted 4). Avem din nou parte de acțiunea cinematică caracteristică seriei, de o prezentare grafică fără cusur, dar și de dovada că seria poate merge mai departe și fără aportul fostului său erou Nathan Drake.
HELLBLADE: SENUA’S SACRIFICE
(Ninja Theory)
PS4/PC
Hellblade: Senua’s Sacrifice a fost una dintre cele mai plăcute surprize ale anului, jocul celor de la Ninja Theory dovedind că pasiunea și dedicația pot suplini cu succes lipsa unui buget substanțial. Mai mult, subiectul sensibil abordat de joc, alături de nivelul grafic excepțional pentru un titlu independent au făcut uitate relativa repetitivitate și lipsa de complexitate a altor elemente de gameplay, oferind lui Hellblade un bine meritat loc în lista noastră de recomandări.
Mențiuni: NIER: AUTOMATA
ADVENTURE (AVENTURĂ‚)
THIMBLEWEED PARK
(Terrible Toybox)
PS4/Xbox One/ Switch/PC/Mac/iOS/Android
În ceea ce privește titlurile de aventură clasică, de tip point and click, putem spune fără dubii că Thimbleweed Park nu a avut rival în cursul acestui an. Și, dacă aruncăm o privire la numele din spatele acestui joc, înțelegem de ce: Thimbleweed Park este opera a doi foști membri marcanți ai echipei LucasArts: Ron Gilbert și Gary Winnick. Așadar, asteptați-vă la o poveste sărită de pe fix, personaje pe cât de misterioase, pe atât de amuzante, revenirea clasicei interfețe bazate pe verbe, precum și un look retro cum nu se poate mai potrivit pentru un astfel de joc.
FULL THROTTLE REMASTERED
(Double Fine Productions)
PS4/PS Vita/PC/Mac
Și, pentru că atunci când vorbim de aventură cu greu putem uita de LucasArts, al doilea loc în lista noastră de recomandări este ocupat de Full Throttle Remastered. Ediția adusă la zi a clasicului joc LucasArts a fost atent retușată chiar de către părintele său Tim Schafer și echipa sa de la Double Fine Productions. Dacă ați ratat originalul, lansat la mijlocul anilor ’90, acum nu mai aveți nicio scuză.
Mențiuni: LIFE IS STRANGE: BEFORE THE STORM, LITTLE NIGHTMARES, GUARDIANS OF THE GALAXY
Nu uitați să reveniți pe Go4games până la sfârșitul anului pentru următoarele părți ale listei noastre de recomandări. În cazul în care ați ratat prima parte a listei dedicate jocurilor anului 2017, o puteți consulta aici. De asemenea, nu uitați să ne împărtăsiți și opiniile voastre despre ce titluri din 2017 ar merita să se afle printre aceste recomandări.
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea I): RPG, Racing, Strategie
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a II-a): Shooter, Action, Adventure
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a III-a): Sport, Horror, Open World
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a IV-a): Fighting, Platformer, Multiplayer
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a V-a): Grafică, Poveste, Premiul de excelență, Dezamăgirea anului