John Wick va primi propriul joc video oficial

Publisher-ul Good Shepherd Entertainment a anunțat un parteneriat cu Lionsgate prin intermediul căruia John Wick, popularul erou de filme de acțiune interpretat de actorul Keanu Reeves, va primi propriul joc video oficial. Intitulat John Wick Hex, acesta va combina scenele de acțiune caracteristice filmelor cu elemente de strategie, fiind regizat de Mike Bithell (responsabil și pentru jocurile Volume sau Thomas Was Alone).

Producătorii au lucrat în strânsă colaborare cu echipa creativă și cascadorii din spatele filmelor John Wick, coregrafia scenelor de luptă făcând tranziția și către John Wick Hex. Jucătorii vor fi nevoiți să aleagă cu atenție fiecare mișcare și atac pe care urmează să le execute, luând în considerare costurile și consecintele pe care acestea le vor implica. Spre exemplu, comutarea între arme implică și o schimbare imediată de tactică, modul în care funcționează arsenalul și muniția din joc fiind reprodus în mod realist.

John Wick Hex va beneficia de o poveste originală, scrisă special pentru acest joc, de un stil grafic noir, precum și de o distribuție din care nu vor lipsi actorii din filme Ian McShane și Lance Reddick. Progresul în cadrul campaniei principale va duce la deblocarea de noi arme, costume și locații.

John Wick Hex este dezvoltat pentru console, PC și Mac. Edițiile pentru PC și Mac vor fi disponibile, în momentul lansării, exclusiv prin intermediul serviciului Epic Games Store. John Wick: Chapter 3 — Parabellum, cel de-al treilea film al seriei, va avea premiera în România pe 17 mai 2019.

John Wick HexJohn Wick Hex

John Wick HexJohn Wick Hex

John Wick HexJohn Wick Hex

Publicat: 09 05. 2019, 11:03
Actualizat: 09 05. 2019, 11:04